Industria băuturilor cere guvernului să prelungească vizele pentru șoferii de camion cu un an, pentru a evita lipsa alcoolului de pe mesele de Crăciun ale britanicilor.
48 de comercianți britanici de vinuri și băuturi spirtoase se plâng de faptul că orele de sosire a șoferilor și a vehiculelor sunt din ce în ce mai imprevizibile, iar furnizarea de băuturi alcoolice este întârziată grav. Deși aceștia avertizează că în condițiile actuale, comerțul de alcool din perioada Crăciunului ar putea fi afectat, Londra vede situația, ca întotdeauna, relaxată: „Nu ne așteptăm la o întrerupere a aprovizionării cu alcool în timpul sărbătorilor de Crăciun”, a spus un purtător de cuvânt al guvernului.
Adresa către ministrul transporturilor, Grant Shapps, este semnată de nume mari precum Pernod Ricard, Moet Hennessy și British Wine Association. Companiile critică haosul din lanțurile de aprovizionare și subliniază că importurile au durat de cinci ori mai mult decât acum un an. În plus, costurile pentru expeditorii de marfă au crescut cu 7% sau mai mult. Aceasta este o problemă în special pentru companiile mici și mijlocii care nu pot concura cu marile corporații atunci când vine vorba de atragerea de șoferi. „Membrii noștri sunt tot mai îngrijrați că ne vom cufunda și mai adânc într-un haos de livrare dacă nu se iau măsuri imediat”, a declarat Miles Beale, Director General al Asociației Comerțului Vinului și Lichiorului. Oferta pentru consumatorii britanici este deja limitată