În ziua Paștelui, autoritățile din Ungaria au anunţat controale rutiere la nivel național. Inspectorii de poliție se vor concentra în special pe verificarea consumului de alcool al șoferilor, iar opririle se vor face prin sondaj, așa cum a anunțat la Budapesta József Óberling, șeful departamentului rutier al Poliției Naționale.

Anual 1.200 de accidente din Ungaria au la bază starea de ebrietate a șoferilor, ceea ce înseamnă circa 9% din totalul accidentelor rutiere. De aceea, s-a revenit la controalele clasice, potrivit InfoStart. Maratonul controalelor se va desfăşura duminică, de la 20:00, până luni, la 20:00

József Óberling a spus că anul trecut nu au fost organizate controale speciale de Paște, deoarece în anii precedenți fuseseră destule campanii de conştientizare a pericolelor condusului în stare de ebrietate, încât toată lumea știa deja că alcoolul și condusul sunt incompatibile. Se pare, însă, că autorităţile care au crezut că „societatea este suficient de matură” s-au înşelat, nefiind mai puţine cazuri de conducere în stare de ebrietate.