Piața muncii din Ungaria poate avea parte de perturbări serioase în următorii ani din cauza lipsei acute de specialiști, așa cum a declarat pentru InfoRádió secretarul general al Asociației Naționale a Antreprenorilor (VOSZ). Potrivit lui László Perlusz, sunt multe profesii unde există puțină ofertă de forţă calificată și nici măcar o creștere semnificativă a salariului minim anul acesta nu va schimba situația.
Secretarul general al VOSZ a spus că nici dacă „salariul minim va crește radical, cu aproape 20%, acest lucru nu poate compensa pe deplin diferența de salarizare pe care o experimentăm comparativ cu țările aflate la vest de noi.”, apreciind că ar trebui reînnoit și sistemul de instruire.
Potrivit președintelui Confederației Sindicate din Ungaria, există și un deficit de forță de muncă calificată, dar şi înalt calificată. László Kordás a explicat că aceasta nu este doar o problemă de natură salarială
. „Celălalt motiv se regăsește mai mult în condițiile de muncă: angajații sunt sensibili la condițiile de lucru oferite de angajator, acesta fiind un aspect foarte important atunci când cineva îşi alege locul de muncă. Angajaţii sunt interesaţi de modul în care jobul poate fi adaptat la viața de familie, creșterea copiilor sau chiar la întemeierea unei familii, sunt interesaţi de distanța locuinţei faţă de locul de muncă şi de costurile cu deplasarea, și, evident, merg acolo unde găsesc condițiile cele mai favorabile pentru ei.“
László Kordás a spus că inginerii de înaltă calificare sau specialiștii IT pot alege locul de muncă în funcţiile de criteriile care li se potrivesc. Astfel, tinerii preferă în special un program de lucru flexibil și favorabil familiei, dar și posibilitatea de a lucra de acasă.