Vanzarile de masini noi au crescut semnificativ pe principalele piete europene, potrivit autonews.com. Cea mai mare piata, Germania, a inregistrat un avans de 3%, iar Italia si Spania au avut o crestere de doua cifre.
Aceasta crestere reprezinta o veste foarte buna pentru constructori, mai ales avand in vedere ca ianuarie este, de regula, o luna mai slaba din punct de vedere al vanzarilor. Astfel, anul a inceput bine, poate neasteptat de bine avand in vedere cresterea puternica din 2015 si actuala situatie delicata de pe pietele financiare. In ianuarie, vanzarile de automobile au crescut cu circa 17%, depasind 155.000 de unitati. Performanta a fost obtinuta pe fondul unui trend puternic de inlocuire a vehiculelor vechi aflate in circulatie.
In Spania, avansul a fost de 12%, depasind cifra de 76.000 de unitati. Principalul motor al cresterii l-a reprezentatprogramul guvernamental care-i incurajeaza pe cumparatori sa scape de masinile vechi pentru a putea sa-si cumpere mai usor o masina noua. In Franta, volumul vanzarilor a fost de doua ori mai mare decat in Spania, pana la aproape 138.000 de unitati, dar cresterea a fost mai mica, 3,5%.
Analistii avertizeaza insa ca, in acest an, dar mai ales in 2017, principalul motor al cresterii trebuie sa-l reprezinte statele din Sudul si Estul Europei. Tarile din Vest au deja o piata matura, stabila, care nu mai are forta de a creste mult in viitor.
Acolo, multi consumatori si-au cumparat deja masini noi in 2014 si 2015, asa ca urmatorul val de achizitii nu este asteptat mai devreme de 2018-2019. In schimb, in tarile din Sudul si Estul Europei, unde criza s-a simtit pentru o perioada mai lunga de timp, este de asteptat ca vanzarile de masini noi sa creasca puternic in acest an si in 2017.