“Viata de sofer profesionist”  analizata de fondatorul Facebook

Nu sunt putini soferii care spun ca daca nu ai facut si curse lungi, atunci nu sti cu adevarat ce inseamna viata de sofer. Viata de sofer, cu bune si cu rele.

Singuratatea soferului de cursa lunga este poate elementul cel mai definitoriu al acestui tip de activitate si in acelas timp cel care induce cel mai mult aspecte colaterale. Paradoxal, desi pe sosea nu se afla singur – comunitatea soferilor de TIR este foarte puternica si solidara – soferul se simte singur, el camionul si drumul. Singur in fata dificultatilor personale, cu dorul de familie in suflet, cu grija fata de copii, singur, fara lucrurile care atunci cand nu sunt langa noi devin cele mai dragi si mai ales indispensabile.

In aceste conditii legatura cu familia, cu ceilalti colegi, pana la urma legatura cu lumea este realizata de mai mult timp si cu ajutorul cunoscutei retele de socializare Facebook.

Cunoscut ca o personalitate care incearca mereu sa cunoasca viata celor care ii folosesc atat de cunoscuta retea de socializare Facebook, Mark Zuckerberg a decis de curand sa petreaca cateva ore in compania soferilor profesionisti, alegand ca loc de intalnire celebrul Iowa 80 Truckstop din Walcott, Iowa.

Acolo, in mediul lor, ascultand povestile lor, analizandu-le modul de viata si mai ales incercand sa-i inteleaga fondatorul Facebook si-a facut o parere despre viata soferilor americani de cursa lunga.

Pe o postare (unde altundeva decat pe Facebook!) miliardarul Mark Zuckerberg povesteste despre intalnirea cu camionagii americani si despre stilul lor de viata:

“In Iowa, m-am oprit la Iowa 80 Truckstop din Walcott. E ca un oras mic unde camionagii dupa o lunga calatorie pot lua o pauza sa ia ceva de mancare, sa se tunda, sa spele rufele, sa spele camionul -- sau sa spele cainele! -- si chiar sa se duca la dentist.

Cateva lucruri au ramas cu mine după ce mi-am petrecut timpul cu soferii de camion.

Soferia reprezinta un stil de viata unic, ce adesea implica si familia.

 

Unul dintre soferi a reusit sa suporte costurile de studii universitare ale celor 8 copii ai sai din banii castigati cu camionul. Acesta avea si pareri hotarate in legatura cu ‘Second Amendment’ (legea americana ce le permite cetatenilor sa detina arme).

Am cunoscut un alt sofer care parcurge drumul dintre Chicago si Reno (aprox. 3000 km.) in fiecare saptamana, impreuna cu sotia si cei trei caini. Acestia dorm cu totii in cabina camionului, in schimburi de 12 ore.

Un alt sofer a lucrat 17 ani in armata, inainte de a incepe sa conduca camioane. Sotia sa il insoteste in curse uneori. Ea nu este sofer profesionist, insa doreste sa petreaca mai mult timp impreuna cu sotul sau.

I-am intrebat pe soferii cu experienta ce s-a schimbat in ultimii ani.

Cand soferii pe care i-am intalnit si-au inceput carierele, acestia isi notau programul de condus pe hartii. Acum inregistrarea se face electronic, automat, ceea ce le ingreuneaza eforturile de a conduce mai mult decat prevad regulamentele. Unii soferi spun ca si-ar dori sa conduca mai mult, dar sunt de parere ca reglementarile privind timpii de conducere stau in calea libertatii lor si a dorintei de a face ceea ce doresc sa faca.

Este un subiect sensibil, pentru ca aceste reglementari au fost realizate pentru a face soselele mai sigure.

I-am mai intrebat pe soferi ce parere au despre masinile si camioanele care se conduc singure si ce parere au despre viitor, avand in vedere acest progres tehnologic. Toti cei pe care i-am cunoscut erau, din diverse motive, sceptici in legatura cu ideea ca aceste camioane care se conduc singure ar putea sa le fure locurile de munca. Unii spun ca este imposibil sa asezi intr-un camion atatia senzori incat sa gestioneze situatii dificile, cum ar fi cele provocate de vremea rea. Altii sunt de parere ca robotii ar putea sa conduca un camion pe autostrada, dar nu ar putea in schimb sa conduca pe ultima suta de metri, de la iesirea de pe autostrada si pana la depozit. Alti soferi sunt de parere ca in cazul camioanelor se va intampla precum cu avioanele. Vor fi conduse de pilotul automat, dar cu soferul in cabina, urmarind functionarea corecta a pilotului automat.

Din toate cercetarile pe care le-am facut, sunt increzator ca putem rezolva toate obstacolele tehnice pe care soferii profesionisti le invoca in legatura cu camioanele care se conduc singure. Dar este interesant ca oamenii din industria de transport nu sunt de parere ca acest lucru se va intampla prea curand.

In final, i-am intrebat pe soferii de camion care este principala provocare pentru ei.

Raspunsul lor: autoturismele”... !!!

Din ceea ce a remarcat fondatorul Facebook legat de viata soferilor profesionisti americani putem trage o singura concluzie... se pare ca acolo, in America, viata soferilor de TIR este asemanatoare cu cea a celor din Romania, din Europa. Ce ii diferentiaza pe soferii americani de cei europeni? ... parcarile, la ei in parcare te poti duce si la dentist, la noi ca si in Europa, de multe ori lipsesc cu desavarsire ...