În urma anunțului făcut în aprilie, XPO Logistics şi Tesco au reînnoit contractul pe mai mulți ani pentru distribuţia de combustibil către stațiile de alimentare Tesco din Marea Britanie, așa cum notează Logistics Manager.
Cu o flotă de cisterne dedicată și 350 de șoferi special instruiți, XPO încarcă la terminalele naționale din Marea Britanie combustibil și îl distribuie la cele peste 500 de stații de alimentare Tesco pentru consumatori și centre regionale de distribuție. Circa 150 de șoferi pleacă doar de la depoul XPO Thurrock, Essex, de unde se asigură gestionarea centralizată a activităților de transport. Iar alte 18 depozite din afara bazei asigură capacitatea de livrare la nivel național. Astfel, șoferii companiei și rețeaua de subcontractanți furnizează anual circa șase miliarde de litri de combustibil pentru Tesco.
Reînnoirea colaborării dintre cele două părți a fost anunțată în aprilie, iar aceasta prevede că XPO este responsabilă de distribuția la temperatură controlată a alimentelor refrigerate pentru Tesco. În plus, companiile lucrează un plan de soluții de transport neutre și cu emisii negative de carbon care sprijină obiectivele de sustenabilitate ale Tesco. În 2009, Tesco a fost prima companie la nivel global care și-a propus să aibă zero emisii de carbon până în 2050 și este pe cale să ajungă la acest deziderat în operațiunile grupului până în 2035 și pe întreg lanțul de aprovizionare până în 2050.