În contextul creşterii fără precedent a comerţului cu deşeuri, de la 1 ianuarie 2022, companiile care transportă deșeuri periculoase spre și dinspre Austria sunt obligate să se înregistreze pe un portal dedicat pe site-ul Ministerului austriac al Mediului, potrivit companiei de consultanță în transporturi, HGA. 

Potrivit sursei citate, peste 4.350 de companii din toată Europa dețin deja autorizație de transport de deșeuri. 

Până la începutul acestui an, înregistrarea transporturilor de deșeuri erau obligatorie doar pentru comercianți și fabricile de reciclare. 

Ministerul austriac al Mediului a mai anunțat că vor fi demarate, în curând, ample inspecții, în care nu vor fi controlați doar comercianții și fabricile de reciclare, ci și companiile care transportă deșeuri. În acest sens, Poliția, Vama și alte autorități de control vor avea acces la noua bază de date. 

În cazul în care firma de transport nu este înregistrată, amenzile pot ajunge până la 600 de euro pentru șofer și până la 3.400 de euro pentru companie.

Pentru înregistrarea fiecărui transport de deșeuri periculoase trebuie specificat tipul și codul mărfurilor, cantitatea, locul de încărcare și cel de descărcare. Toate aceste date vor fi arhivate pe o perioadă de 7 ani.