Costul transporturilor în regim de grupaj a urcat, în Germania, cu 10% în semestrul I, după ce în a doua jumătate a anului trecut urcase cu 9%, arată un sondaj realizat în rândul companiilor germane de logistică pentru mărfuri generale.
Potrivit documentului, combustibilul este cel mai mare factor de cost, evoluția explozivă a prețurilor contribuind la creștere cu 45,9% a costurilor cu carburanții față de prima jumătate a anului 2021.
Sondajul realizat de Asociația companiilor de expediție și logistică (DSLV) mai arată că, în preimele 6 luni, costurile cu personalul în logistica mărfurilor generale au crescut cu 3,8% față de anul precedent, ponderea lor în costurile totale fiind de peste 53%.
În plus, creșterea costurilor cu depozitarea, cu achiziția camioanelor și a altor echipamente au dus la o majorare cu 10,3% a costurilor materialelor. Ponderea acestora în costurile totale este de 32,3%.
Per total, costurile cu personalul și materialele au contribuit cu 6 procente la creșterea costurilor de transport în prima jumătate a anului, chiar și fără a le lua în considerare pe cele cu combustibilul.
”Având în vedere creșterea prețurilor la energie și a costurilor de achiziție, inclusiv pentru AdBlue și europaleți, precum și deficitul masiv de personal, nu este de așteptat, în a doua jumătate a anului 2022, o relaxare a situației. Prpesiunea costurilor va continua ”, a precizat Frank Huster, directorul general al DSLV.
Sondajul, aflat la a 16-a ediție, analizează datele din 13 rețele de marfă generală, cu un total de 113 depozite și peste 21 de milioane de transporturi procesate.