La Grefa Curtii de Justitie a Uniunii Europene, statul roman a depus cereri privind interventia in 12 actiuni in anularea unor dispozitii din Pachetul Mobilitate I, introduse de Bulgaria, Cipru, Lituania, Malta, Polonia si Ungaria, a anuntat Ministerul Afacerilor Externe.

Respectivele cereri, elaborate de Ministerul Afacerilor Externe, prin Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in stransa colaborare cu Ministerul Transporturilor, vizeaza sustinerea argumentatiilor/concluziilor formulate in actiunile in anulare promovate inaintea instantei UE de statele mentionate.

Acest demers se adauga celor 3 actiuni in anularea partiala a actelor legislative UE din Pachetul Mobilitate I, pe care Guvernul Romaniei le-a initiat la data de 23 octombrie 2020.

Dispozitiile actelor UE vizate atat de actiunile in anulare promovate de statul roman, cat si de interventiile acestuia in actiunile in anulare initiate de statele membre UE cu interese similare, sunt urmatoarele: 

  • interdictia efectuarii perioadei normale de repaus saptamanal la bordul vehiculului; 
  • obligatia intoarcerii periodice a conducatorului auto la centrul operational al angajatorului sau la locul sau de resedinta; 
  • obligatia intoarcerii vehiculului la unul din centrele operationale in termen de 8 saptamani de la plecare; limitarile suplimentare la efectuarea operatiunilor de cabotaj; 
  • normele specifice privind detasarea conducatorilor auto.

”Potrivit pozitiei constant exprimate de autoritatile romane, respectivele dispozitii ale Pachetului Mobilitate I sunt restrictive si disproportionate, avand implicatii negative semnificative asupra pietei interne si a competitivitatii companiilor din sectorul transportului rutier”, au aratat reprezentantii MAE.

Actele legislative UE care alcatuiesc Pachetul Mobilitate I sunt urmatoarele:

- Regulamentul (UE) 2020/1054 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 in ceea ce priveste cerintele minime referitoare la duratele de conducere zilnice si saptamanale maxime, pauzele minime si perioadele de repaus zilnic si saptamanal si a Regulamentului (UE) nr. 165/2014 in ceea ce priveste pozitionarea prin intermediul tahografelor;

- Regulamentul (UE) 2020/1055 de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1071/2009, (CE) nr. 1072/2009 si (UE) nr. 1024/2012 in vederea adaptarii acestora la evolutiile sectorului transportului rutier;

- Directiva (UE) 2020/1057 de stabilire a unor norme specifice cu privire la Directiva 96/71/CE si la Directiva 2014/67/UE privind detasarea conducatorilor auto in sectorul transportului rutier si de modificare a Directivei 2006/22/CE in ceea ce priveste cerintele de control si a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012.

In cadrul procesului legislativ UE, statul roman, alaturi de alte 8 state membre UE (Bulgaria, Cipru, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta si Polonia), s-a opus adoptarii acestor 3 acte.

La data de 23 octombrie 2020, Guvernul Romaniei a sesizat CJUE cu 3 actiuni in anularea partiala a actelor legislative UE din Pachetul Mobilitate I.

Statele membre UE cu interese similare au formulat, la randul lor, actiuni in anularea respectivelor acte, astfel: Bulgaria (3), Cipru (2), Lituania (2), Malta (1), Polonia (3), Ungaria (1).