Cererea in crestere pentru transportul cu feribotul intre Irlanda si Franta a dus la suplimentarea acestor servicii pe ruta Rosslare - Dunkerque. De la 1 aprilie, compania DFDS va lansa al patrulea feribot, Ark Dania.

Potrivit DFDS, Ark Dania are o capacitate de 188 de unitati de camioane, respectiv 12 unitati insotite de sofer si 176 de unitati/remorci neinsotite.

Serviciul este destinat atat companiilor de transport, cat si altor firme industriale deruleaza exporturi, evitand intarzierile post-Brexit la frontiera dintre UE si Marea Britanie, generate de procedurile vamale greoaie.

„Ark Dania este un feribot foarte versatil, capabil sa transporte diverse tipuri de marfa. De asemenea, va usura capacitatea de transport a camioanelor cu sofer pentru celelalte trei feriboturi. Avem o cerere puternica din toate sectoarele industriale care doresc sa utilizeze ruta directa catre nordul Europei Centrale, intrucat din ce in ce mai multe firme realizeaza beneficiile utilizarii rutei directe in comparatie cu traseul terestru din Marea Britanie”, a declarat Aidan Coffey, directorul DFDS.

Potrivit acestuia, la sosirea in Dunkerque sau Rosslare, ”soferii sunt pe deplin odihniti si pot conduce imediat pentru a ajunge la destinatie, respectand regulile privind limitele de condus”.