In zona Bucuresti-Ilfov, vor fi introduse noi linii ale Regiei Autonome de Transport Bucuresti (RATB), potrivit unei hotărâri aprobate de Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB).

Concret, este vorba despre reintroducerea celor 52 de linii preorasenesti desfiintate in 2010 si prelungirea altor patru linii care vor face legatura intre zona periferica a Bucurestiului si centru.

Localitatile care vor fi conectate de Capitala prin autobuzele RATB sunt: Dobroesti, Branesti, Danubiana, Pantelimon, Chiajna, Cornetu, Domnesti, Afumati, Balaceanca, Petrichioaia, Leordeni, Sitaru, Moara Vlasiei, Stefanesti, Vidra, Berceni, Zurbaua, Chitila, Jilava, Dascalu, Pruni, Teghes, Islaz, Sindrilita, Darasti, Agropol, Bragadiru, Clinceni, Silistea Snagovului, Dimieni, Gruiu, Ciolpani, Sitaru, Otopeni, Balotesti, Vârteju, Ganeasa, Magurele, Dârvari, Tanganu, Buftea, Cernica, Glina, 1 Decembrie, Vidra, Tunari si Peris.

De exemplu, intre zona Republica din Bucuresti si localitatea Dobroesti, din judetul Ilfov, ar urma sa circule linia 400, care va fi deservita de doua autobuze, va avea 23 de statii si pe percursul unei zile vor fi efectuate cel mult 26 de curse.

Sursa: CGMB

In acest moment, RATB opereaza 18 linii preorasenesti.

Potrivit hotarârii CGMB, pe rutele Bucuresti-Ilfov vor fi puse la dispozitie intre doua si cinci masini in functie de lungimea traseului, de zona si de numarul curselor.

In ceea ce priveste tarifele, un bilet ar costa 1,50 lei, abonamentul lunar pe o linie preoraseneasca - 35 de lei, cu reducere de 50 la suta pentru categoriile care beneficiaza de reducere si pe liniile RATB din Bucuresti (elevi, studenti, donatori de sânge), abonamentul lunar pe doua linii (o linie preoraseneasca si o linie urbana) - 95 de lei, cu reducere de 50 la suta pentru categoriile mentionate si abonamentul general pe toate liniile in Bucuresti si in judetul Ilfov - 125 de lei, cu reducere de 50 la suta pentru elevi, studenti si donatori de sânge.

In cazul liniilor urbane prelungite, tarifele au aceeasi valoare ca in zona orasului.