Asociatia de Transport Rutier (Road Haulage Association - RHA) din Marea Britanie apreciaza faptul ca, in prezent, traficul de camioane se desfasoara fara probleme majore in Portul Dover, dar avertizeaza ca vor aparea impedimente odata cu cresterea numarului de autovehicule aflate in tranzit, relateaza publicatia MotorTransport.
Directorul general al RHA, Rod McKenzie, a explicat ca, desi in acest moment exista doar minime intreruperi, Portul Dover este tranzitat de numai 500 de vehicule grele pe zi, in conditiile in care in mod obisnuit spre Calais trec zilnic 10.000 de camioane.
„Desi nu au existat intarzieri serioase, imaginea este mai complicata decat pare”, a subliniat acesta.
Volumele de tranzit din porturi au fost foarte scazute dupa data de 1 ianuarie, innregistrandu-se aproximativ 500 de camioane pe zi, din care 1% au fost intoarse din cauza documentelor lipsa sau incomplete ori pentru ca soferii nu au putut prezenta testele Covid-19.
„Acum sunt foarte putine camioane intarziate, dar, daca numarul vehiculelor va creste la 10.000 de camioane pe zi, vor aparea foarte rapid sute de camioane care se confrunta cu intarzieri. Asadar, saptamana aceasta va fi un test-cheie al noului sistem de la frontiera si al birocratiei oneroase, lucruri complicate de necesitatea ca soferii sa fie testati pentru Covid-19 inainte de a li se permite sa treaca, astfel incat se vor confrunta, de fapt, cu doua niveluri de birocratie”, a mai aratat Rod McKenzie.
Directorul general al RHA a adaugat ca, in prezent, este imposibil sa se estimeze daca vor exista intarzieri la frontiera sau daca aceste intarzieri vor avea loc „invizibil” la depozitele din intreaga tara, unde camioanele sunt retinute din cauza problemelor legate de documente sau pentru ca rezultatelor testului Covid-19 pentru sofer nu ajunge.
„Situatia va deveni mai clara la sfarsitul saptamanii si acesta va fi un test real al sistemului si al gradului de pregatire al operatorilor. Avem in fata un ”drum cu denivelari”, dar cat de mari sunt aceste obstacole si cat dureaza acestea nu este clar in prezent”, a conchis Rod McKenzie.