România este pe primul loc în clasamentul celor mai epuizante țări din lume pentru cei care trebuie să învețe să conducă, potrivit unei cercetări efectuată de Zutobi (companie care se ocupă de educația rutieră la nivel internațional). Alături de România, în topul listei, se mai află Malaezia şi Filipine, iar la polul opus sunt Singapore, Olanda și Danemarca.

Zutobi a clasat țările din întreaga lume pe baza a 4 factori: nivelul de congestionare, decesele din traficul rutier, vehiculele înmatriculate și calitatea infrastructurii rutiere. Astfel, potrivit studiului, România este cea mai proastă țară din lume pentru șoferii noi, cu un „scor de stres” de 4,87 puncte (pe o scară de la 1 la 10). Scorul a fost redus de calitatea infrastructurii (32,6 din 100) şi de aglomerația de pe drumuri, călătoria medie fiind cu 42% mai lungă decât în scenariile cu flux liber. Dacă străzile urbane majore sunt în stare bună în țara noastră, cele secundare mai mici, care sunt adesea slab iluminate, înguste şi nemarcate.

Pe al doilea loc este Malaezia, cu un scor de 5,07, din cauza volumului mare de vehicule pe drumuri (85.000 la 100.000 de oameni). În plus, Malaezia are una dintre cele mai cuprinzătoare rețele rutiere din Asia și toate aceste vehicule contribuie și la o rată de 23 de decese în trafic rutier la 100.000 de oameni.

Pe locul trei este Filipine - cu un scor de 5,30 puncte. Țara a avut cel mai slab scor în congestionarea traficului, călătoria medie în orele de vârf durând cu 53% mai mult decât în condiții normale. Filipine a avut, de asemenea, un scor relativ scăzut al calităţii drumurilor, de doar 44,8 din 100, fiind o țară nou industrializată, în curs de dezvoltare, cu doar un sfert din drumuri asfaltate în 2018.

Iar locul patru este ocupat de Bulgaria (5,35), urmată de Rusia (5,35), Grecia (5,52), Polonia (5,65), Argentina (5,76), Noua Zeelandă (5,97) şi Italia (6,09). Țările în care candidaţii la șoferie au mai puține dificultăți în a trece testele sunt Singapore, Olanda și Danemarca, cu scoruri de 9,03, 8,19 și, respectiv, 7,89.