Noul ministru italian al Transporturilor, Enrico Giovannini, a solicitat Comisiei Europene restabilirea liberei circulatii a camioanelor intre statele membre ale UE si respectarea principiului „coridoarelor verzi”. Interventia oficialului italian a avut loc in timpul unei conferinte video cu comisarul UE pentru transporturi, Adina Valean, pe tema tranzitului prin coridorul Brenner.
Enric Giovannini considera ca situatia transportatorilor de-a lungul coridorului Brenner este extrem de critica. Acesta subliniaza ca firmele de logistica suporta costuri suplimentare, atat din cauza „interdictiilor sectoriale unilaterale”, cat si din cauza introducerii unor masuri suplimentare de limitare a pandemiei Covid-19.
Potrivit ministrului italian al transporturilor, exista diverse optiuni de testare pe autostrazile italiene pentru a relaxa controalele de la frontiere. Enric Giovannini a mai aratat ca cifrele inregistrate pana acum demonstreaza ca sistemul de transport italian contribuie cu seriozitate la limitarea pandemiei: din 14.823 de soferi testati pana acum, doar 27 au obtinut rezultate pozitive, ceea ce inseamna doar 0,18% din numarul total.
Pasul Brenner leaga regiunea Tirol din Austria cu Tirolul de Sud din Italia, fiind unul dintre cele mai aglomerate corioade rutiere de trecere a frontierei pentru transportul de marfa. Prin punctele de frontiera ale Italiei cu Elvetia, traficul de marfuri se realizeaza preponderent pe calea ferata.