De la intrarea in vigoare a acordului comercial intre UE si Marea Britanie, circulatia marfurilor intre insula si continent a fost puternic perturbata de noile procedurile vamale. Asociatia Federala de Transport, Logistica si Eliminarea Deseurilor (BGL) din Germania reclama ca timpii de asteptare a camioanelor au ajuns si la 36 de ore. Pe de alta parte, Asociatia estimeaza ca tarifele de transport vor creste, pe termen mediu.

Potrivit asociatiei germane, multi soferi de camioane sunt in continuare blocati ore intregi in Marea Britanie, deoarece multe procese, in special vamuirea, trebuie repetate. 

„S-a intamplat deja ca o serie de camioane incarcate cu marfuri britanice pentru continent sa fie directionate inapoi catre expeditor, deoarece nu a fost asigurata vamuirea la frontiera UK/UE”, a reclamat BGL.

In special, companiile mici si mijlocii au mari probleme in a tine evidenta noilor reglementari si de a le respecta. "Avem, de asemenea, o lipsa cronica de agenti vamali in Marea Britanie", a declarat directorul general al BGL, Dirk Engelhardt, citat de dpa. 

Acesta a adăugat că estimează că tarifele pentru transport între Germania și Marea Britanie vor crește „semnificativ”, cu „până la 50%” pe termen mediu

Traficul la frontiera, la un pas de haos

soferii de camioane care se intorc din Marea Britanie in UE trebuie sa astepte aproximativ 12 - 36 de ore din cauza birocratiei vamale. In plus, exista riscul producerii unui haos in trafic si din cauza timpilor mai mari de manipulare a marfurilor transportate de miile de camioane. 

Potrivit BGL, acum sunt necesare documente suplimentare pentru produsele de origine animala si vegetala. „Unele companii de transport resping contractele pentru Marea Britanie, deoarece incertitudinile  la intoarcere sunt prea mari”.

Chiar si grupurile mari de logistica, precum filiala Deutsche Bahn, DB Schenker, au simtit recent efectele Brexitului si ale acordului comercial. in ianuarie, DB Schenker a incetat temporar sa accepte transporturi din UE catre Marea Britanie, deoarece majoritatea livrarilor aveau documente lipsa.