Trans-o-flex și-a extins portofoliul de servicii în Germania cu B2C Pharma, un serviciu de transport cu temperatură controlată, destinat livrărilor de produse farmaceutice către clienții finali.
”Livrările de medicamente prin poștă au crescut semnificativ în timpul pandemiei și această tendință pare ireversibilă. De aceea oferim acum o alternativă sigură de transport pentru livrările private”, a precizat Wolfgang P. Albeck, CEO al Trans-o-flex.
Potrivit acestuia, în ceea ce privește eficacitatea medicamentelor, multe farmacii care livrează comenzile prin poștă consideră că produsele care nu sunt transportate la o temperatură controlată nu sunt prea sigure.
Noul serviciu al Trans-o-flex include, printre altele, și prezentarea unui istoric al temperaturii pe toată durata transportului.