Achizitia unui autovehicul este influentata de nu mai putin de trei factori, spun consultantii PwC Romania. Acestia sunt: pretul de achizitie, stimulentele acordate de stat si taxarea.
O treime dintre masinile second hand costa 3.000 de euro
Componenta principala din costul total de proprietate (CTP) al unui autovehicul este pretul de achizitie, care a fost afectat in mod semnificativ de criza financiara din 2008.
Potrivit PwC Romania, scaderea puterii de cumparare a pus presiune asupra preturilor de pe piata si a avut drept efect un dezechilibru intre masinile noi si cele second hand. Pe de o parte, preturile masinilor noi au scazut cu 10-15% dupa criza, producatorii incearcand sa satisfaca cererea prin producerea de modele mai ieftine cu optiuni minime in modelul standard, iar pe de alta, preturile pentru autoturisme second-hand au inregistrat o reducere mai abrupta, cu pana la 50% fata de nivelurile anterioare crizei, intrucat piata este influentata mai mult de nivelul cererii si are o mai mare flexibilitate pentru a raspunde presiunii cumparatorilor. In prezent, mai mult de jumatate din masinile secon-hand sunt vandute la preturi mai mici de 5.000 de euro, iar o treime costa si mai putin, 3.000 de euro.
De la Rabla si eco-tichete, la Prima Masina
In scopul stimularii tranzactiilor si al reversarii efectelor crizei, autoritatile au adoptate o serie de masuri, cum ar fi programul Rabla, care vizeaza reducerea varstei medii a flotei auto prin stimularea casarii masinilor vechi si a achizitionarii de autoturisme noi.
“Programul a fost eficient in indeplinirea obiectivelor sale. Cu toate acestea, impactul economic al programului nu a fost suficient pentru a schimba tendintele pietei”, spun consultantii PwC, care arata ca ponderea inmatricularilor de autoturismelor second hand a crescut, de la un raport masini noi vs vechi de 1:1 in 2008, la un raport de peste 1:3.
In 2015, Programul Rabla a fost configurat cu eco-bonusuri diferentiate, care se adauga primei de casare in valoare de 6.500 lei, si cu posibilitatea cumularii a maximum doua eco-bonusuri pentru achizitia unui autovehicul Astfel, s-au acordat: un eco-bonus in valoare de 750 lei la achizitionarea unui autovehicul nou al carui motor genereaza o cantitate de emisii de CO2 mai mica de 100 g/km, un eco-bonus in valoare de 1.500 lei la achizitionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid conventionale), precum si un eco-bonus in valoare de 2.500 lei la achizitionarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in).
Totodata, din acest an, romanii pot primi si un eco-tichet in valoare de 20.000 de lei de la stat pentru achizitionarea unei masini electrice si unul de 5.000 de lei daca isi cumpara o masina hibrid plug-in care emite sub 50 de grame CO2/kilometru. Masinile trebuie sa fie in categoriile M1 si N1, iar bonificatia se acorda o singura data pentru un vehicul, la momentul achizitionarii acestuia. Bonificatia va fi cumulata si cu un tichet Rabla.
Nu in ultimul rand, printre stimulente se numara si Programul Prima Masina, care prevede ca persoanele fizice pot achizitiona un singur autovehicul nou al carui pret de achizitie nu depaseste suma de 50.000 de lei (14.000 euro, TVA inclus). Autovehiculul trebuie sa indeplineasca cel putin cerintele minime ale standardului EURO 5, achizitionat de la persoane juridice care au ca obiect de activitate vanzarea autovehiculelor. Garantia statului va fi de maximum 50% din finantarea acordata, iar beneficiarii trebuie sa dispuna de un avans de minimum 5% din pretul de achizitie a autoturismului nou si sa-l asigure printr-o polita de tip CASCO.
Sistemul de impozitare auto
Un alt factor important care afecteaza costul total de proprietate al unei masini este sistemul de impozitare al autoturismelor, compus in principal din doua elemente:
- Taxa de inmatriculare, care a fost revizuita in mai multe randuri, iar acum este aliniata practicilor UE. Aceasta are unul dintre cele mai scazute niveluri din UE pentru autoturismele noi – 1,9% din venitul disponibil, in timp ce pentru autoturisme second-hand - 15,4% din venitul disponibil - este peste media UE, de 8,6% din venitul disponibil.
- Impozitul auto anual, care ramas neschimbat in ultimii 7 ani si are nevoie, in opinia consultantilor PwC, de o revizuire aprofundata, deoarece nu sprijina indeplinirea obiectivelor de reducere a emisiilor de CO2 si a varstei medie a flotei auto, fiind bazat numai pe capacitatea cilindrica.
“Sistemul fiscal actual nu incurajeaza cumpararea de vehicule eficiente energetic, deoarece nu tine cont de progresele tehnologice”, arata reprezentantii PwC Romania. In plus, ei subliniaza ca nu se face o diferentiere intre masinile cu capacitate cilindrica mai mica de 1.600 cmc, iar cele cu o capacitate cilindrica de peste 2.000 cmc sunt puternic impozitate fara o motivare obiectiva, in afara considerarii acestor masini ca produse de lux.
In acest moment, in UE, Romania, alaturi de Spania, are cea mai mica pondere a impozitului auto pentru masini noi in venitul disponibil, de 0,3%. Pentru masinile second hand, ponderea impozitului auto mediu in veniturile disponibile, de 0,9%, se plaseaza cu aproximativ 0,5% sub media UE.