Renault Romania a schimbat, de la 1 iulie, furnizorul de electricitate pentru uzinele Dacia din Mioveni si pentru centrul tehnic din Titu al diviziei Renault Technologie Roumanie, potrivit unui comunicat de presa.
Noul contract este incheiat cu cehii de la CEZ. Anterior, furnizorul de energie al Renault era compania Tinmar, controlata de omul de afaceri Augustin Oancea.
”Grupul Renault Romania si CEZ Vanzare se afla la prima colaborare de la infiintarea CEZ Vanzare in 2007. Consumul anual estimat al Dacia se ridica la aproximativ 304 GWh/an”, se arata in comunicat.
Astfel, CEZ a atras un client strategic, Dacia fiind printre cei mai importanti clienti pentru distribuitorii de energie.
Grupul CEZ controleaza, din 2005, una din cele opt distributii regionale de electricitate din Romania, dupa ce a preluat Electrica Oltenia, care furnizeaza energie electrica in sapte judete. CEZ are, in prezent, 1,4 milioane de clienti in Romania.
Concurentii companiei sunt Enel, Electrica si E.ON.