In continuarea parteneriatul de succes cu Academia Gheorghe Hagi, la sfarsitul anului trecut, MHS Truck & Bus Group, importatorul si distribuitorul marcii MAN in Romania a livrat echipei de fotbal FC Viitorul un autocar MAN Lion’s Coach

Autocarul este configurat tinandu-se cont de cerintele echipei si dotat cu cele mai noi tehnologii de siguranta si cele mai noi sisteme de asistenta pentru sofer.

Michael Schmidt, Președinte MHS Holding:

„Gheorghe Hagi a fost si este tenace si vizonar in activitatea pe care o desfasoara. Nu intamplator si prietenia noastra stransa de peste 20 de ani. Sustin cu incredere si convingere Academia si echipa de fotbal infiintate de el acum 12 ani si ma bucur ca sunt in continuare partenerul lui principal in furnizarea mijloacelor de transport pentru echipele sale”.

Autocarul MAN Lion’s Coach de 13.1 m lungime cu 2 axe si un total de 57 locuri are un motor Euro 6, 6 cilindri D2676LOH, care dezvolta 470 CP prin intermediul transmisiei automate MAN TipMatic 12. Exteriorul autocarului este special customizat in culorile clubului pe acesta fiind prezenta stema si trofeele majore castigate de echipa. Pentru o eficienta maxima a consumului de combustibil, autocarul este echipat cu anvelope Michelin pe ambele axe inclusiv rotile de rezerva.

La interior, noul autocar este echipat cu scaune din piele si material textil (cu suport pentru reviste, cotiera, suport pentru picioare, priza dubla USB si centura de siguranta in 3 puncte), sistem de aer conditionat Spheros (putere 38kW) precum si sistem de iluminat. De asemenea, autocarul are in dotare  chicineta, cafetiera, frigider si toaleta, invertor 24V/230V/2700W si retea integrata de Internet.  

Pe langa confort si eficienta, noul autocar are un standard inalt de siguranta. Acesta este echipat cu ESP, EBA, LGS, ACC si sistem de monitorizare a presiunii anvelopelor.  

Un alt aspect important este confortul soferului. Scaunul soferului este de tip Luxury, incalzit si ventilat, cu sistem lombar si doua cotiere. Pentru manevrele cu spatele, soferul este asistat de o camera video. Printre altele, autocarul este echipat cu lumini automate, senzor de ploaie si parbriz incalzit.  

Gheorghe Hagi:

„Multumesc partenerilor nostri, MHS Holding, pentru sprijinul permanent acordat inca de la inceputul proiectului Academiei. Le-am promis atunci ca vom deveni cea mai buna academie de fotbal din Romania, iar astazi putem sa spunem ca ne-am onorat promisiunea. Orice detaliu poate face diferenta in fotbal, iar confortul sportivilor nostri poate fi un atu important”.  

Cu noul MAN Lion’s Coach, echipa FC Viitorul se alatura (din punct de vedere al transportului) cluburilor de fotbal importante, precum FC Bayern Munchen, Borrusia Dortmund, Barcelona, Hamburg SV, Hannover si Echipa nationala de fotbal a Germaniei – Die Mannschaft.

Noul MAN Lion’s Coach este al 3-lea autocar din istoria parteneriatului, pus la dispozitie de MHS Truck & Bus Group pentru FC Viitorul.