Noul BMW X3 este supus testelor in conditii de iarna, dupa ce a fost testat in conditii climatice extreme precum zonele desertice.
Suprafetele vaste de gheata de pe lacurile inghetate si numeroasele trasee lungi acoperite cu un strat consistent de zapada ofera conditii excelente pentru reglajul de finete al setarilor activate prin functia Driving Experience Control - si, prin urmare, pentru aplicarea nivelului maxim de placere a condusului si a celei mai bune sigurante posibile.
In consecinta, inginerii se afla in pozitia de a sesiza cu mai mare acuratete comportamentul dinamic al automobilului si de a sincroniza si mai precis controlul sistemelor de asistenta a conducatorului precum Dynamic Stability Control (DSC) sau Dynamic Traction Control (DTC), pe care sa le adapteze la automobil ca ansamblu. Efortul important de dezvoltare si teste in aceasta directie ofera ulterior clientului un sasiu reglat perfect pentru placerea condusului specifica BMW.
In cadrul testelor de iarna finale, o echipa de testare BMW a incheiat un program elaborat de testare in conditii de iarna in nordul Suediei. In peisajul din jurul micului oras Arjeplog, modelele de preserie ale noului BMW X3 au trebuit sa dovedeasca faptul ca sunt capabile sa faca fata frigului, ghetii si zapezii. Aflat in regiunea istorica Laponia, la doar 56 de kilometri sud de Cercul Polar, Arjeplog ofera conditiile ideale pentru aceasta.
Abundenta de zapada si temperaturile de -20o Celsius - si chiar sub acest nivel - au facut ca numeroase lacuri din imprejurimi sa inghete. Suprafetele rezultate, vaste si plane, servesc drept poligon de testare in care directia, suspensia si caracteristicile de condus pot fi testate cu meticulozitate, iar diferitele solutii tehnice comparate unele cu altele. In aceasta etapa, tehnologia inteligenta de tractiune integrala xDrive poate sa-si demonstreze avantajele nu doar prin asigurarea cele mai buni tractiuni posibile pe suprafete de gheata, ci si prin optimizarea agilitatii de manevrare datorita distributiei complet variabile a cuplului - rezultatul este o imbunatatire a dinamicii si a sigurantei active.