MINI John Cooper Works Clubman, modelul care si-a facut debutul international la Salonul Auto de la Paris, poate deja sa fie comandat in toate pietele din Europa. Pretul de inceput al noului model este de 30700 euro fara TVA.

Noul MINI John Cooper Works Clubman beneficiaza de o tehnologie a suspensiei ce a fost dezvoltata pe baza experientei in motorsport acumulata de-a lungul anilor, de sistem de tractiune integrala ALL4 in echiparea standard si de un interior versatil.

Noul model vine si cu o gama larga de dotari standard care include faruri LED, MINI Driving Modes (moduri de condus MINI), Park Distance Control (controlul distantei de parcare), Comfort Access, Radio MINI Visual Boost, butoane multifunctionale pe volan si tempomat cu functie de franare.

MINI John Cooper Works Clubman aduce si prima combinatie intre actualul motor de 2,0 litri, pe benzina, ce a fost dezvoltat pentru modelele John Cooper Works cu noua generatie a sistemului de tractiune integrala ALL4. Motorul cu patru cilindri, cu tehnologie MINI TwinPower Turbo Technology, dezvolta o putere maxima de 231 CP, ceea ce face ca nivelul puterii sa fie mai mare cu 39 CP decat cel oferit de MINI Cooper S Clubman.

Noua versiune a sistemului ALL4 beneficiaza de o optimizare a masei si a eficientei gratie reglarii electrohidraulice. 

Noul MINI John Cooper Works Clubman se distinge prin performantele unice, caracteristicile fascinante si dezvoltarea puternic emotionala a acusticii. Prin transmisia puterii, optimizata din punct de vedere al tractiunii, catre cele patru roti, automobilul reuseste un sprint de la 0 la 100 km/h in 6,3 secunde (cu transmisie automata: 6,3 secunde).

Modelul din segmentul compact premium beneficiaza, in echiparea standard de sistem sport de evacuare, sistem sport de franare Brembo, jante John Cooper Works din aliaj usor, de 18 toli, cu design Black Grip Spoke, dar si de Dynamic Stability Control DSC (control dinamic al stabilitatii) ce include Dynamic Traction Control DTC (control dinamic al tractiunii), EDLC (Electronic Differential Lock Control / control electronic al diferentialului) si Performance Control. Pe lista de optionale se regasesc Dynamic Damper Control (controlul dinamic al amortizoarelor) si jantele din aliaj usor, de 19 toli.

Conceptul shooting brake este unic in segmentul compact si beneficiaza de o interpretare intr-un stil sportiv, provocator. La aceasta contribuie si silueta extinsa dinamic, cu linia lunga a acoperisului, cele patru usi laterale, precum si spatele vertical, cu traditionalele usi divizate. Imbunatatirea la nivelul proprietatilor aerodinamice este adusa de Air Curtains si Air Breathers, dar si de alte particularitati de design specifice pentru modelele John Cooper Works. Sectiunea frontala se distinge prin prizele de aer foarte mari, dispuse la spre exterior, care au luat locul luminilor de parcare si al proiectoarelor de ceata.

Sportivitatea automobilului este evidenta si datorita pragurilor laterale, specifice modelului. Spatele lat atrage prin sistemul de evacuare sport, care se termina cu tevile de esapament duble, de forma conica, integrate, dar si prin spoilerul John Cooper Works. Grila hexagonala a radiatorului are un model in structura de fagure si un element transversal in nuanta Chili Red, la care se adauga logo-ul John Cooper Works, pe care il regasim si pe hublouri sau in spate. Caroseria este finisata in nuanta Rebel Green, cu finisaje contrastante de culoare rosie - acoperisul si capacele oglinzilor retrovizoare. Designul poate fi accentuat prin benzile sport de culoare rosie sau neagra, care sunt disponibile optional, exclusiv pentru modelele John Cooper Works.

La interior, noul MINI John Cooper Works Clubman isi rasfata ocupantii cu cinci locuri integrale, in timp ce spatiul portbagajului este de 360 de litri.