Noul Nissan Qashqai este disponibil in Romania la un pret de pornire de 18.300 euro cu TVA, pentru versiunea Visia DIG-T 115 CP Stop& Start.
Motorizarile sunt 115 CP si 163 CP pe benzina si 1,5 litri 110 CP, 1,6 litri 130 CP diesel. Cu tractiune integrala este disponibil doar cu motorizarea 1,6 litri diesel de 130 CP.
Cele mai vizibile imbunatatiri ale modelului Nissan Qashqai sunt la exterior: o noua bara frontala integrata ce preia noul design al grilei frontale iconice Nissan V-Motion, noi blocuri optice si o gama noua de jante de aliaj. Paletei de culori de caroserie solide, metalice si perlate i se adauga doua culori expresive pentru clientii care doresc sa se evidentieze: albastru Vivid Blue si maro Chestnut Bronze.
Evolutiile premium pentru Nissan Qashqai sunt vizibile si la interior: noul design al volanului, finisaje revizuite, noi materiale, scaune reproiectate. Acestea inseamna un nivel ridicat de calitate perceputa si rafinament, un interior mai orientat spre sofer si sentimentul de control total asupra vehiculului.
Noi tehnologii de mobilitate inteligenta Nissan sunt acum disponibile pe Qashqai, cum ar fi Rear Cross Traffic Alert, pentru a reduce riscul de impact la viteze mici, cand masina iese in marsarier din parcare, functie disponibila in premiera pentru model. Blind Spot Warning se bazeaza acum pe date radar mai degraba decat pe imagini ale camerei, ceea ce inseamna ca functioneaza pe o raza mai mare si cu o precizie imbunatatita de detectare a obstacolului.
Qashqai continua sa beneficieze de sistemele Traffic Sign Recognition, Intelligent Driver Alert, Intelligent Park Assist, Intelligent Around View Monitor si Lane Departure Warning. Module de control de noua generatie au fost adaugate la multe dintre tehnologiile masinii pentru a-i optimiza performanta.
Evolutiile Qashqai au fost proiectate de echipele de inginerie din Marea Britanie, Spania si Germania. Modelul continua sa fie asamblat la uzina Nissan din Sunderland, Marea Britanie.
Nissan Qashqai este echipat standard cu sase airbag-uri, plus sisteme de asistenta pentru sofer, inclusiv ABS, distributie electronica a fortei de franare si control al stabilitatii. Alte dotari standard pentru Visia, primul nivel de echipare, sunt: aerul conditionat manual, sistemul de monitorizare a presiunii in pneuri, radio CD, conectivitate Bluetooth, cruise control cu limitator de viteza, oglinzi exterioare incalzite si reglabile electric, geamuri electrice fata/spate cu deschidere one-touch, Chassis Control etc.