La cinci ani dupa lansarea primului sau vehicul electric, Renault a vandut vehiculul cu numarul 100.000, un model de oras Zoe, care a fost cumparat de un norvegian de 41 de ani. Clientul norvegian a primit, cu aceasta ocazie, cinci ani de incarcare gratuita de la doi furnizori locali de energie.

In prima jumatate a anului 2016, Renault a vandut mai mult de 15.000 de vehicule electrice (excluzand Twizy), reprezentand o crestere de 32% fata de anul precedent. Principalele piete ale marcii pentru masinile electrice sunt Franta, Norvegia, Marea Britanie si Germania.

"Numarul clientilor de vehicule electrice creste in fiecare an, iar Renault contribuie la dezvoltarea infrastructurii",  afirma Eric Feunteun, director al Diviziei de Vehicule Electrice Renault.

Renault are in gama  modelul compact citadin – ZOE, utilitara Kangoo Z.E., cvadriciclul urban Twizy (in anumite piete exista si versiunea sa utilitara – Twizy Cargo) si berlina RSM SM3 Z.E.  ZOE domina piata de electrice cu o cota de piata de peste 23%. Kangoo Z.E. este in flota Postei din Franta si Norvegia sau ERDF ( Reteaua de Distributie Electrica Franta).  

Renault este implicat in mai multe proiecte de instalare a punctelor de incarcare publice, alaturi de autoritati si alti actori ai mobilitatii electrice precum societatile energetice. Pana in prezent, exista mai mult de 100.000 de puncte de incarcare la dispozitia publicului din intreaga lume, dintre care 80.000 in Europa, iar numarul lor este in continua crestere. De exemplu, Renault sprijina proiectele fondului TEN-T (Reteaua Transeuropeana de Transport) initiat de Comisia Europeana, prin care s-au instalat mai mult de 2.300 de statii de incarcare rapida de-a lungul coridoarelor de autostrazi si drumuri principale in cincisprezece tari.