In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din septembrie 2017 a fost publicat  Regulamentul delegat (UE) 2017/1576 al Comisiei din 26 iunie 2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 540/2014 al Parlamentului European si al Consiliului in ceea ce priveste cerintele sistemului de avertizare acustica al vehiculului pentru omologarea UE de tip.

Regulamentul (UE) nr. 540/2014 stabilește cerintele pentru omologarea UE de tip a tuturor vehiculelor noi din categoriile M (vehicule utilizate pentru transportul de pasageri) si N (vehicule utilizate pentru transportul de marfuri) in ceea ce privește nivelul sonor al acestora. De asemenea, acest regulament stabileste masuri cu privire la sistemul de avertizare acustica al vehiculului (AVAS) pentru vehiculele electrice hibride si pentru vehiculele pur electrice destinat sa avertizeze pe utilizatorii vulnerabili ai drumurilor.

Uniunea Europeana precizeaza referitor la necesitatea de modificare a Regulamentului 540/2014 urmatoarele:

“ Ca urmare a adoptarii, cu ocazia celei de a 168-a sesiuni a Forumului mondial pentru armonizarea regulamentelor privind vehiculele al Comisiei Economice pentru Europa a Organizatiei Natiunilor Unite (CEE-ONU), care a avut loc in perioada 8—11 martie 2016, a Regulamentului CEE-ONU nr. 138 privind omologarea vehiculelor silentioase de transport rutier, anexa VIII la Regulamentul (UE) nr. 540/2014 ar trebui sa fie reexaminata pentru a ameliora precizia cerintelor pentru sistemul AVAS privind tipul si volumul sunetului emis, metoda de generare a sunetului, comutatorul de intrerupere si sunetul emis cu vehiculul oprit.

Fisa de informatii prevazuta in anexa I la Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European si a Consiliului (2) privind omologarea UE de tip a unui vehicul in ceea ce priveste nivelul sonor admisibil si addendumul la certificatul de omologare UE de tip ar trebui revizuite pentru a reflecta cerintele detaliate cu privire la sistemul AVAS.

In plus, pentru a permite omologarea vehiculelor electrice hibride si a vehiculelor pur electrice care sunt echipate cu sistemul AVAS, este oportun sa fie introduse cerinte de incercare privind nivelurile minime ale emisiilor sonore ale sistemului AVAS la deplasarea inainte si inapoi, precum si privind schimbarea de frecventa a sunetului emis.”

Regulamentul delegat (UE) 2017/1576 al Comisiei din 26 iunie 2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 540/2014 al Parlamentului European si al Consiliului se aplica (pentru omologarea vehiculelor electrice hibride si a vehiculelor pur electrice) :

  • pe orice vehicul omologat de tip înainte de 1 iulie 2019;
  • pe orice vehicul nou pe baza tipurilor mentionate la litera (a) inainte de 1 iulie 2021.
  • pe orice vehicul omologat de tip inainte de 1 iulie 2019, daca aceasta este optiunea producatorului;
  • pe orice vehicul omologat de tip la 1 iulie 2019 sau dupa această data;
  • pe orice vehicul nou pe baza tipurilor mentionate la litera (c);
  • pe orice vehicul nou la 1 iulie 2021 sau dupa aceasta data.

Regulamentul delegat (UE) 2017/1576 al Comisiei din 26 iunie 2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 540/2014 al Parlamentului European si al Consiliului in ceea ce priveste cerintele sistemului de avertizare acustica al vehiculului pentru omologarea UE de tip a intrat in vigoare la data de 21.09.2017, este obligatoriu in toate elementele sale si se aplica direct in toate statele membre.

Sistemul de avertizare acustică ale vehiculelor (AVAS – ACOUSTIC VEHICLE ALERTING SYSTEM) a fost construit pentru a compensa lipsa de semnal sonor la vehiculele electrice hibride sau exclusiv electrice. Aceste tipuri de masini nu produc in mers sau in stationare cu motorul pornit nici un fel de sunet (vom regreta oare zgomotul produs de tevile de esapament tunate sau sparte, zgomotul produs noaptea tarziu de motocicletele ambalate la maxim!), ceea ce poate favoriza producerea de accidente mai ales in cazul persoanelor vulnerabile in trafic (pietoni – nevazatori, persoane cu deficient grave de vedere, persoane varsnice, copii, etc.).

In esenta, sunetul generat de sistemul AVAS este un sunet continuu, similar sunetului unui vehicul din aceeasi categorie dotat cu un motor cu ardere interna care ofera informatii pietonilor si altor utilizatori ai drumurilor cu privire la un vehicul aflat in stare de functionare.

Nivelul sonor generat de sistemul AVAS nu trebuie sa depaseasca nivelul sonor aproximativ al unui vehicul din categoria M1 echipat cu motor cu ardere interna care functioneaza in aceleasi conditii.