Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anuntat ca asocierea SA&PE Construct - Spedition UMB - Tehnostrade a castigat licitatia pentru proiectarea si executia tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova – Pitesti, in lungime de 31,88 km. Aceeasi asociere construieste si tronsonul 3 al soselei de mare viteza.

Oferta castigatoare a avut un pret de 617 milioane de lei fara TVA si un punctaj total de 100 puncte, din care 50 de puncte pentru componenta financiara si 50 de puncte pentru componenta tehnica.

Durata contractului este de 36 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare si 24 luni perioada de executie a lucrarilor

Perioada de garantie ofertata este de 10 ani.

Constructia acestui tronson din drumul expres se desfasoara pe teritoriul jud. Arges si incepe la sud de localitatea Lunca Corbului (km 89+300), traverseaza localitatile Albota si Costesti, ocoleste pe la sud localitatea Bradu, dupa care se racordeaza la Autostrada A1 Bucuresti - Pitesti la km 121+185.

Semnarea contractului de achizitie publica va fi posibila dupa expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestatii si, respectiv, dupa solutionarea tuturor contestatiilor sau plangerilor formulate in cadrul procedurii de atribuire.

Pentru proiectarea si executia tronsonului 4, CNAIR a primit 10 oferte. 

Tronsonul 1 (17,7 km) este construit de Tirrena Scavi, iar tronsonul 2 (39,85 km), de asocierea SA&PE Construct - Spedition UMB - Tehnostrade - Consitrans.