Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a depus cererea de finantare din fonduri europene nerambursabile pentru completarea/revizuirea Studiului de Fezabilitate destinat sectorului Satu Mare-Baia Mare al Drumului Expres Petea-Satu Mare-Baia Mare.
Fondurile vor fi alocate prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2 - Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil si eficient, Obiectiv Specific 2.2. Apel de proiecte pentru Dezvoltarea infrastructurii rutiere - sprijin pregatire proiecte de investitii, Operatiunea - Cresterea accesibilitatii zonelor cu o conectivitate redusa la infrastructura rutiera a TEN-T.
Rezultatele asteptate ale proiectului sunt:
- Completare/Revizuire Studiu de fezabilitate, tinând cont de aplicabilitatea în totalitate a legislatiei în vigoare (norme,normative, standarde, legi etc.);
- Intocmirea documentatiei suport si asistenta acordata Beneficiarului pentru depunerea si sustinerea aplicatiei de finantare.
- Pregatirea documentatiei de atribuire a contractului de proiectare si executie lucrari si asistenta tehnica acordata Beneficiarului în perioada derularii procedurilor de achizitie publica pentru proiectare si executie lucrari.
Valoarea totala a proiectului este de 16,7 milioane de lei , din care 85% este contributia Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regionala - 11,975milioane de lei, 15% contributia nationala -2,1 milioane de lei, restul de 2,6 milioane de lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.
Potrivit CNAIR, durata proiectului este de 21 luni.