Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere a depus cererea de finantare din fonduri europene nerambursabile pentru constructia sau modernizarea a sase poduri amplasate pe DN 1 (Bucuresti - Oradea), DN 10 (Buzau - Brasov), DN 13C (Vanatori - Morareni, jud. Harghita), DN 24 (Tisita - Sculeni), DN 2B (Buzau - Galati).

Fondurile ar putea fi obtinute prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020, in cadrul Axei Prioritare 2. Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil si eficient, Obiectiv Specific 2.2 Apel de proiecte pentru Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere - proiecte noi de investitii, Operatiunea - Cresterea accesibilitatii zonelor cu o conectivitate redusa la infrastructura rutiera a TEN-T.

Potrivit CNAIR, obiectivul general al acestui proiect il reprezinta asigurarea unei stari de viabilitate adecvate a unor drumuri nationale reprezentand artere rutiere de importanta crescuta (DN 1, DN 10, DN 13C, DN 24, DN 2B) prin interventii punctuale de constructie sau, dupa caz, reabilitare a unor poduri amplasate pe aliniamentul acestora.

In cadrul acestui proiect sunt cuprinse urmatoarele obiective de investitii:

  • Pod pe DN 10, peste Basca, la Cislau;
  • Podul DN 2B km 149+841, peste Prut, la Galati – Giurgiulesti;
  • Pod pe DN 13C, peste Tarnava Mare la Vanatori;
  • Pod nou la Cosmesti, peste Siret, pe DN 24, km 7+620;
  • Pod nou pe DN 24 km 105+678, la Crasna;
  • Pod pe DN 1, Ploiesti - Brasov, km 135+332, peste paraul Azuga, la Azuga.

Valoarea totala a  proiectului este de 207.328.494,88 lei, 85% fiind contributia Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regionala -148.386.731,61 lei, 15% contributia CNAIR 26.185.893,81 lei, restul de 32.755.869,46 lei reprezentand cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.

Durata proiectului este estimata la 100 luni.