Comisia Europeana a aprobat prima etapa a unui proiect important in valoare de 155,6 milioane de euro, cu o contributie din partea Fondului de Coeziune de 130,3 milioane de euro. Obiectivul acestui proiect consta in construirea unui drum de 12,3 km din cadrul autostrazii D3, mai exact, a drumului care leaga Svrcinovec de Skalite in partea de Nord-Vest a Slovaciei.

 

Comisarul pentru Politici Regionale, Corina Cretu, a declarat: “Sunt bucuroasa ca am adoptat acest proiect. Cum am spus anterior, accesul facil este vital pentru economia oricarei tari. Acest proiect contribuie, intr-adevar, la un acces mai usor catre Slovacia, legand astfel tara de reteaua larga de autostrazi din cadrul Uniunii Europene, din moment ce aceasta autostrada este parte a retelei de autostrazi TENT-T care leaga regiunea Baltica de Marea Adriatica."

 

Autostrada D3 este legata de autostrada D1 in zona de Est-Vest, in zona "Hricovske Podhradie", iar acest proiect reprezinta continuarea autostrazii ce leaga Bratislava, Zilina si partea de nord-vest a regiunii Kysuca de drumul expres S69 din Polonia.

 

Citeste si Comisia Europeana investeste 95 de milioane de euro in infrastructura din Ungaria

Citeste si Romania ar putea ajuge la 800 de km de autostrada anul acesta

 

Proiectul a fost cofinantat prin programul operational pentru transport din Slovacia si anume in cadrul proiectului “Infrastructura de Transport (TENT-T)”. Cofinantarea acestui proiect dateaza din perioada 2007-2013. Etapa a doua a acestui proiect va fi cofinantat in perioada 2014-2020.

 

Slovacia a primit aproximativ 11,7 miliarde de euro pentru politica de coeziune in perioada 2007-2013 si 14 miliarde de euro in perioada 2014-2020.