CNAIR a desemnat compania Maristar COM drept castigatoarea licitatiei pentru proiectarea si executia podului peste raul Dambovita pe DN 73, valoarea contractului fiind de 33,8 milioane de lei (fara TVA).

Durata contractului va fi de 5 luni perioada de proiectare si 10 luni pentru executia lucrarilor, iar perioada de garantie a lucrarilor va fi 5 ani.

”Semnarea contractului de achizitie publica va fi posibila in cel mai scurt timp, dupa indeplinirea formalitatilor legale privind elaborarea si avizarea contractului”, a anuntat CNAIR.

Podul existent de pe DN73 la km 78+519 „Podul Dambovitei” este un pod din zidarie din moloane de piatra a carui constructie s-a finalizat in anul 1886 si a fost declarat monument istoric conform listei monumentelor istorice aprobata prin ordinul ministrului Culturii si Cultelor nr. 2361/2010.

Potrivit CNAIR, podul nou va avea o lungime totala de 170 m si traverseaza raul Dambovita, in aval de podul istoric, printr-o deschidere de 100 m, incadrata de doua deschideri marginale de cate 35 m fiecare. Lungimea totala a proiectului va fi de 760 m (pod peste raul Dambovita si rampele de acces), prin aceasta investitie realizandu-se o varianta de ocolire a centrului localitatii Podul Dambovitei.

De asemenea, lucrarile executate vor conduce la eliminarea restrictiilor de tonaj si de gabarit de pe DN 73, astfel redeschizandu-se legatura dintre Pitesti si Brasov pentru traficul greu.