Guvernul a reimpartit realizarea Autostrazii "Unirii" Tg. Mures - Tg. Neamt - Iasi - Ungheni in trei tronsoane, pentru a falicilita realizarea documentatiei tehnice, iar Ministerul Transporturilor a stabilit si un calendar pentru derularea lucrarilor.
Constructia Autostrazii "Unirii" Tg. Mures - Tg. Neamt - Iasi - Ungheni va fi realizata pe trei tronsoane, prin comasarea fostelor sectoare II si III (Tg. Neamt - Iasi si Iasi Ungheni) si prin includerea Podul de la Ungheni in proiect.
Astfel, documentatia tehnica si constructia propriu-zisa va fi realizata de acum inainte pe urmatoarele tronsoane: Targu Mures - Targu Neamt, Targu Neamt - Iasi - Ungheni si Podul de la Ungheni
I. Tronsonul Targu Mures - Targu Neamt
Din luna mai 2019 este in derulare contractul pentru completarea Studiului de Fezabilitate, avand un termen de realizare de 18 luni.
Finantarea acestui contract, in valoare de 19,14 milioane de lei, este asigurata in proportie de 85% din fonduri europene nerambursabile.
Planul autoritatilor este ca Guvernul sa aprobe indicatorii tehnico-economici pana la sfarsitul acestui an, urmand ca in 2021 fie lansata licitatia pentru desemnarea constructorului. Tronsonul Targu Mures - Targu Neamt este considerat cel mai dificil, fiind sectorul care traverseaza muntii.
II. Tronsonul Targu Neamt - Iasi - Ungheni
Ministerul Transporturilor estimeaza ca elaborarea documentatiei tehnice pentru procedura de achizitie publica ar putea fi realizata in luna iunie 2020, iar documentatia de atribuire pentru procedura de achizitie publica, in iulie 2020.
in aceste conditii, licitatia va fi lansata in octombrie 2020, iar ofertele ar putea fi evaluate pana in luna februarie 2021.
Daca nu vor fi inregistrare contestatii, desemnarea castigatorului si semnarea contractului ar putea avea loc peste o luna, adica in martie 2021. Astfel, Ministerul Transporturilor spune ca revizuirea si completarea Studiului de Fezabilitate, precum si realizarea proiectului tehnic ar putea fi intocmite in urmatoarele 32 de luni, adica in perioada 15 martie 2021 - 23 noiembrie 2023
"in urma aprobarii Studiului de Fezabilitate se va trece la elaborarea si aprobarea indicatorilor tehnico-economici, dupa care urmeaza initierea procedurii de expropriere. Imediat dupa finalizarea serviciilor de proiectare va incepe procedura de achizitie publica in vederea atribuirii contractului de executie lucrari pentru construirea obiectivului de investitie Autostrada A8 Targu Neamt - Iasi - Ungheni. La momentul respectiv se va putea aprecia oportunitatea impartirii achizitiei contractelor de executie a lucrarilor pe loturi", arata ministul Transporturilor, Lucian Bode, intr-un document transmis Senatului.
Avand in vedere faptul ca licitarea contractelor pe loturi se va face printr-o distribuire a lucrarilor astfel incat acestea sa se poata finaliza in termen de 18 luni, perioadele
estimate de mInisterul Transporturilor pentru etapa de executie sunt urmatoarele:
- Elaborarea documentatiei tehnice pentru procedura de achizitie publica: termen estimat - 25 decembrie 2023.
- Elaborarea documentatiei de atribuire pentru procedura de achizitie publica: termen estimat - 24 ianuarie 2024.
- Initierea procedurii de publicare a anuntului de atribuire: termen - 25 aprilie 2024.
- Evaluarea ofertelor: termen estimat - 27 august 2024.
- Desemnarea catigatorului si semnarea contractului: 26 septembrie 2024.
- Executia lucrarilor: perioada estimata 27 septembrie 2024-03 aprilie 2026 (18 luni).
III. Podul peste Prut la Ungheni
Potrivit ministrului Transporturilor, Lucian Bode, documentatia pentru lansarea procedurii de achizitie a contractului de proiectare si de executie a lucrarilor este in curs de validare de catre Autoritatea Nationala pentru Achizitii Publice (ANAP) si incarcare in SICAP. Perioada de implementare 24 luni de la primirea ordinul de incepere a lucrarilor.
Pentru pregatirea documentatiei tehnico-economice destinate elaborarii Studiului de Fezabilitate, cu un cost de 763.800,44 lei (fara TVA), Romania a primit, din fonduri europene nerambursabile, suma de 649.230,37 lei.