Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Infrastructura Metropolitană din Oradea a lansat licitația pentru proiectare și execuția lucrărilor celor două loturi care compun Inelul Rutier Metropolitan, în lungime de 17 km, o a doua șosea de centură a orașului.

Potrivit autorității contractante, drumul actual de centură al Municipiului Oradea este din ce în ce mai solicitat, în special pe traseul Calea Aradului – Nufărul – ieșirea spre Cluj, fiind necesar un nou inel care să preia aceste autovehicule. ”Aceasta este necesitatea principală a acestei investiții: să preia tranzitul de pe cele trei drumuri europene: E671 (DN 79), E79 (DN 76) și E60 (DN 1) și în acest fel să relaxeze traficul pe celelalte drumuri. Traficul pe relația E60 spre Borș va fi rezolvat prin realizarea drumului expres Arad – Oradea, iar pe relația E671 (DN 19) prin realizarea legăturii cu Autostrada A3. În acest fel se va atinge obiectivul – realizarea celui de-al doilea inel de ocolire al municipiului Oradea și o mai facilă legătură între localitățile care fac parte din Zona Metropolitană Oradea”, consideră Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Infrastructura Metropolitană.

Oportunitatea investiției este Programul National de Investiții „Anghel Saligny” care își propune să finanțeze exact acest tip de lucrări – drumuri și poduri alături de lucrări de apă și canalizare. 
Programul național de investiții „Anghel Saligny” este un program multianual, finanțat de la bugetul de stat, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației, și are ca obiectiv general creșterea coeziunii teritoriale prin echiparea unităților administrativ – teritoriale cu dotări tehnico-edilitare și de acces la căile de comunicație.

Obiectivul general al proiectului inițiat în cadrul acestui program este îmbunătățirea calității infrastructurii și implicit îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din localitățile Zonei Metropolitane Oradea, iar cele specifice fiind: facilitarea accesului populației și operatorilor economici la infrastructura rutieră de interes județean și local; reducerea gradului de izolare a localităților și fluidizarea traficului pe drumul de Centura al Municipiul Oradea.

Principalul avantaj al implementării acestui proiect va fi descongestionarea traficului pe drumul de Centura al Municipiului Oradea, dar si o mai buna legătura intre localitățile celor trei comune (Oșorhei, Sânmartin și Nojorid), precum si reducerea gradului de izolare a unor localități din zonă (Felcheriu, Cheriu, Haieu, Betfia, Cordău, Apateu etc.)

Valorea contractului pentru Lotul 1 (9,55 km) va fi de 111 milioane de lei, iar pentru Lotul 2 (7,45 km), de 105,4 milioane de lei.

Durata contractului este de 20 de luni, în criteriu de atribuire prețul având o pondere de 80%, iar garanția lucrărilor, de 20%.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 25 octomrbie 2022.