Ministerul Transporturilor, prin Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a lansat un proiect pentru reducerea zgomotului generat de traficul rutier prin instalarea de panouri fonoabsorbante pe 2 autostrazi, 3 sosele de centura si 6 drumuri nationale.

Proiectul derulat de Ministerul Transporturilor face parte dintr-o actiune mai ampla, derulata la nivelul Uniunii Europene.

In Romania, panourile fonoabsorbante vor amplasate pe autostrazile A1 Bucuresti – Pitesti, A2 Bucuresti – Constanta, Centura Bucuresti, Centura Oradea, Varianta de ocolire Cluj Est, DN 2, DN 5, DN 6, DN 15, DN 22 si DN 59. Acestea, indiferent de materialul din care sunt confectionate, vor asigura reducerea nivelului de zgomot cu minim 25Db.

Potrivit proiectului, panourile vor avea o inaltime de 3 metri si vor fi amplasate pe o lungime de 22 km de autostrazi si drumuri nationale.

Se estimeaza ca instalarea va dura aproximativ 18 luni.

"Tinand cont de faptul ca zgomotul este ce-a de-a doua cauza majora care afecteaza sanatatea umana la nivel mondial, dotarea cu panouri fonoabsorbante a unor sectoare de drum contribuie la protejarea populatiei impotriva intensei poluari fonice la care aceasta este expusa in zonele unde se vor monta aceste panouri", arata Ministerul Transporturilor.

Proiectul a fost estimat la o valoare totala de 83,2 milioane de lei cu  TVA, finantarea acestuia urmand a fi realizata din fonduri externe nerambursabile si din alocatii bugetare prin bugetul Ministerului Transporturilor.

1 din 4 europeni sunt afectati de zgomotul generat de traficul rutier 

La nivelul Uniunii Europene, zgomotul generat de traficul rutier reprezinta principala sursa de poluare fonica. Astfel, in urma desfasurarii celei de-a doua etape de cartare a zgomotului, se estimeaza ca aproximativ 125 milioane de persoane sunt afectate de zgomotul generat de traficul rutier care depaseste pragul de 55 dB pe timpul zilei (adica 1 din 4 europeni) si aproximativ 35 milioane sunt expuse zgomotului generat de traficul rutier mai mare de 65 dB pe timpul noptii.

Datele Agentiei Europene de Mediu arata ca aproape 20 de milioane de europeni sunt deranjati de zgomotul ambiental, 8 milioane dintre acestia sufera de tulburari ale somnului cauzate de zgomotul ambiental, in timp ce poluarea fonica este considerata a fi cauza pentru 43.000 de internari in spital, precum si cauza a 10.000 de decese premature anual in Europa. 

Conform Organizatiei Mondiale de Sanatate, zgomotul este ce-a de-a doua cauza majora care afecteaza sanatatea umana. Principalele probleme de sanatate dezvoltate de persoanele expuse la niveluri ale zgomotului pe timpul noptii mai mari de 40 dB sunt tulburari ale somnului si insomnii, care duc in timp la dezvoltarea unor afectiuni cum ar fi tensiunea arteriala sau bolile cardiovasculare.