De la Comisia Europeana, Romania a incasat in 2017 si inceputul lui 2018 o suma in valoare de 519 mil. euro, fonduri obtinute ca urmare a decontarii cheltuielilor pentru lucrarile de constructii incepute la patru proiecte de autostrazi. 

Datele Ministerului Transporturilor arata ca, prin Programul Operational lnfrastructura Mare (POIM) 2014 - 2020, au fost semnate pana la 31 decembrie 2017 contracte de finantare pentru patru proiecte de autostrazi:

  • autostrada Timisoara-Lugoj si a variantei de ocolire Timisoara la standard de autostrada;
  • autostrada Lugoj-Deva lot 2, lot 3 si lot 4 (sector Dumbrava Deva) - faza 2;
  • autostrada Targu Mures-Ogra-Campia Turzii;
  • autostrada Sebes-Turda.

Prin Programul Operational lnfrastructura Mare este finantata constructia sau modernizarea retelei rutiere TEN-T din Axa Prioritara 1 imbunatatirea mobilitatii prin dezvoltarea retelei TEN-T si Axa Prioritara 2 - Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal.

Valoarea totala eligibila a contractelor incheiate pentru constructia de autostrazi prin POIM este de 5,176 mld. lei (1,115 mld. euro), finantarea obtinuta din fonduri UE fiind de 3,882 mld. lei (836 mil. euro).

Pana la finalul anului trecut, platile aferente acestor contracte au insumat 1,53 mld. lei (328.989.448 euro), din care 1,15 mld. lei (247 mil. euro) au fost efectuate din fonduri UE. La inceputul acestui an, Romania a mai primit de la Comisia Europeana alte 272 mil. euro pentru autostrada Sebes-Turda.

Dupa cum se observa, cel putin in contul contractelor semnate in cadrul POIM, Romania mai are de primit inca 317 mil. de euro, o suma care va putea fi decontata pe masura ce lucrarile vor fi finalizate. Experienta in acest context nu este insa in favoarea tarii, in conditiile in care, de exemplu, in perioada de programare precedenta nu s-a reusit cheltuirea pana la termenul-limita prevazut a 1,64 de miliarde de euro.

Fonduri bugetare de 2,7 mld. lei

Dincolo insa de fondurile europene, bugetul pentru 2018 prevede o alocare de 2,73 mld. lei, disponibila in cadrul capitolului „Drumuri si Poduri".

Datele Ministerului Transporturilor arata ca din aceasta suma vor fi finantate trei tipuri de activitati:
- intretinerea infrastructurii rutiere - 325 mil. lei (11,9%);
- serviciul Datoriei Publice - 114 mil. lei (4,2%);
- proiecte de investitii - 2.3 mld. lei (83,9%), din care:

  • autostrazi: 1,1mld. lei;
  • drumuri nationale: 664,5 mil.lei; 
  • variante de ocolire: 523,7 lei 

Planuri 2018: 177 km noi de autostrada

Cat din investitiile programate vor fi realizate intr-un final, nu stim. stim insa ca Ministerul Transporturilor (MT) ia in calcul in acest an deschiderea circulatiei pe 177,445 km noi de autostrada.

Sectoarele a caror constructie ar putea fi finalizata in acest an sunt:

1. Autostrada Lugoj - Deva, lot 2, sectiunea D (4,03 km.). Receptia era programata pentru trimestrul I. Potrivit MT, pe sectiunile A-D, lucrarile sunt finalizate in proportie de 95%, dar sectorul va ramane oricum nefunctional pana la finalizarea lucrarilor aferente sectiunii E. Contractul a fost semnat in 18 octombrie 2013 cu  asocierea Salini Impreglio si Secol - Societa Edlie Construzioni e Lavori - Secol Societa Edile Construzioni Opere e Lavori. Finantarea este asigurata din POIM 2014-2020.

2. Autostrada Lugoj - Deva, lot 3 (21,14 km). Receptia este estimata a fi facuta in trimestrul IV. Stadiul fizic al lucrarilor este de aproape 80%. Contractul a fost semnat in 21octombrie 2013 cu socierea Teloxim Con - Aidesa Construcciones - Arcadis Eurometudes. Finantarea este asigurata din POIM 2014-2020.

3. Autostrada Lugoj - Deva, lot 4 (22,14 km). Data estimata a receptiei este trimestrul II. In acest moment, lucrarile sunt finalizate in proportie de 71%. Contractul a fost semnat in 29 iulie 2013 cu asocierea Tehnostrade - Spedition UMB. Fondurile sunt asigurate prin POIM 2014-2020.

4. Autostrada Sebes - Turda, lot 1 (17 km). Data estimata a receptiei nu a fost anuntata, insa este posibil ca avizul sa poata fi dat abia la inceputul anului viitor. in prezent, lucrarea este realizata in proportie de 44%. Contractul a fost semnat cu asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA - Pomponio Constructii SRL la 2 decembrie 2014, investitia trebuind finalizata inca din 2016. Fondurile sunt asigurate prin POIM 2014-2020.

5. Autostrada Sebes - Turda, lot 2 (24,25 km). Data estimata a receptiei este octombrie 2018. in prezent, a fost realizata 44% din executie. Contractul a fost semnat in 2 decembrie 2014 cu asocierea Aktor - Euroconstruct Trading '98. Fondurile sunt asigurate prin POIM 2014-2020.    

6. Autostrada Sebes - Turda, lot 3 (12,45 km). Receptia a fost programata pentru ianuarie 2018, insa neconformitatile in constructie au determinat Compania Nationala de Administrare Rutiera sa amane cu 90 de zile acordarea avizului. Noul termen prevazut este luna mai. Contractul a fost semnat in 20 mai 2014 cu asocierea Tirrena Scavi SpA - Societa Italiana per Condotte D'Acqua. Finantarea este asigurata prin POIM 2014-2020.    

7. Autostrada Sebes - Turda, lot 4 (16,30 km). Data estimata a receptiei este luna aprilie 2018. Stadiul fizic comunicat de Ministerul Transporturilor este de 95%. Contractul a fost semnat in 20 mai 2017 cu asocierea Porr Construct - Porr Bau. Finantarea provine din fondurile POIM.

8. Autostrada Bucuresti-Ploiesti (km 0 - km 3+325; L = 3,325 km). Receptia este prevazuta, in sfarsit, pentru acest an, pana la 30 iunie. Ministerul Transporturilor spune ca lucrarile sunt finalizate in proportie de 64% si vizeaza finalizarea a 3,325 km, intre Soseaua Petricani si Centura Bucuresti, din sectiunea Ploiesti-Bucuresti a autostrazii A3, precum si a nodurilor Centura Bucuresti km 6+500 si Moara Vlasiei km 19+500. Contractul a fost semnat in 18 decembrie 2015 cu asocierea Aktor - Euroconstruct Trading '98, dupa ce a fost reziliat cel cu cu italienii de la Pizzarotti, care au construit doar 3,2 km din cei 6,5 km necesari.Finantarea provine din fonduri europene POIM, alocarile bugetare fiind defalcate astfel: 2018 – 20, 956 mil. lei; 2019 – 75,002 mil lei; 2020 – 74,538 mil. lei; 2021 – 141,508 mil. lei.

9. Pod peste raul Somes (0,80 km) de pe autostrada A3. Constructia podului, inceput, dar neterminat de Bechtel, va face in sfarsit posibila deschiderea traficului pe lotul de autostrada finalizat de anul trecut, Gilau - Nadaselu, in lungime de 8,7 kilometri si legarea acestuia de celalalt tronson al autostrazii, Gilau - Campia Turzii, de 52 de kilometri.  

]0. Autostrada Gilau - Nadaselu (8,7 km). Lucrarile sunt finalizate, dar sectorul va fi deschis circulaţiei odata cu încheierea lucrarilor la podul peste raul Somes, care face parte din proiectul Nodului rutier de la Gilau. Pana atunci, porţiunea Gilau - Nadaselu ramane o veritabila "autostrada-muzeu".

11. Autostrada Tg. Mures - Ogra, lot 2 (10,11 km). Sectorul, parte din autostrada A3, se afla in faza de executie. Contractul, cu o valoare de 251 milioane de lei fara TVA, a fost semnat in data de 24 februarie 2015. Ordinul de incepere a fost emis in data de 1 iunie 2016 si are un stadiu fizic cumulat de 54,76%. Termen contractual de finalizare era data de 1 iunie 2017. Avand in vedere situatia lucrarilor, Ministerul Transporturilor estimeaza ca acestea se vor finaliza in 2018.

12. Autostrada Ogra - Campia Turzii, lot 1 (3,60 km). Sectorul, parte din autostrada A3, se afla in faza de executie. Cu o valoare de 55, 8 milioane de lei fara TVA, contractul de proiectare si executie a fost semnat in data de 16 februarie 2015 cu asocierea Geiger  Transilvania - Wilhelm Geiger. Data de incepere a lucrarilor a fost 4 mai 2016, stadiul fizic al lucraritor fiind de 41%. Se estimeaza ca receptia va putea fi realizata in trimestrul II din 2018.

13. Autostrada Ogra - Campia Turzii, lot 2 (17,90 km). Sectorul, parte din auostrada A3, se afla in faza de executie. Contractul de proiectare si executie a fost semnat in 6 aprilie 2016 si are o valoare de 437,6 milioane de lei fara TVA. Data estimata a receptiei este iulie 2018. Datele Ministerului Transporturilor arata ca executia este finalizata in proportie de 58%, finantarea fiind asigurata din fondurile europene din cadrul POIM 2014-2020 

14. Autostrada Ogra - Campia Turzii, lot 3 (15,70 km). Lucrarile pentru acest sector, parte tot din autostrada A3, nu au inceput. Cu o valoare de 279,7 milioane de lei fara TVA, contractul a fost semnat in data de 19 februarie 2015. Pana in prezent, nu a fost obtinuta autorizatia de construire. Stadiu fizic este de 4,95%. Termenul de finalizare este prevazut pentru 2019, asa ca este greu de crezut ca in acest caz planurile Transporturilor vor putea fi indeplinite.