Trei oferte au fost depuse pentru etapa a II-a (propuneri tehnice și propuneri financiare) a procedurii de atribuire a contractului destinat proiectării și execuției secțiunii 3 Cornetu – Tigveni, parte din Autostrada Sibiu – Pitești.

Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), până la termenul limită, au depus oferte trei participanți:

  • Asocierea Makyol Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret  - Ozaltin Insaat Ticaret ve Sanayi - Yapi Merkezi İnşaat ve Sanayi - Gülermak Ağir Sanayi İnşaat ve Taahhüt;
  • Asocierea Strabag - Acciona Construccion;
  • Astaldi - Tancrad

 Traseul are o lungime de 37.4 km, iar valoarea estimată a contractului este între 5,32 - 5,81 miliarde de lei (fără TVA), acesta fiind finanțat din fonduei europe nerambursabile

Contractul are o perioadă de proiectare de 14 luni și o perioada de execuție de 59 luni. Perioada de garanție a lucrărilor este de 60 luni.

”Durata contractului de lucrări poate varia în funcție de perioada de garanție a lucrărilor, precum și în funcție de durata de execuție a contractului ofertată de operatorul economic desemnat câștigător, a anunțat CNAIR.

Principalele lucrări ale acestei secțiuni sunt:

  • 95 de poduri și pasaje;
  • Tunel cu două galerii independente în lungime de 1,7 km/ galerie;
  • Nod rutier Cornetu și Nod rutier Văleni;
  • Ecoduct în zona localității Călinești. 

Etapa I a procedurii de licitație restrânsă a fost finalizată în data de 1 iulie 2021, fiind transmise și invitațiile de participare la etapa a II-a a procedurii (de depunere a ofertelor) către cei 6 candidați precalificați la prima etapa.
 
În momentul finalizării celor 5 secţiuni, Autostrada Sibiu - Piteşti va avea o lungime de peste 122 de km şi va lega Centrul şi Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi pe Coridorului Rin -Dunăre (Coridorul 4 Paneuropean).
 
În prezent, secţiunile 1 şi 5 sunt în construcţie, secţiunea 4 este în etapa de elaborare a proiectului tehnic, iar Secţiunea 2, pentru care contractul a fost semnat în luna februarie, urmează să intre în faza de proiectare.