Reprezentantii Prefecturii Satu Mare au solicitat constructorului soselei de centura a municipiului un grafic accelerat de lucrari, astfel incat o portiune din investitie sa fie deschisa in toamna acestui an.

“Cu toate ca lucrarile se desfasoara conform graficului stabilit, in special executia lucrarilor complexe de la pasajele denivelate si podul peste raul Somes, prefectul considera ca aceasta perioada este prielnica pentru o mobilizare mai buna, existand atat frontul de lucru, cat si resurse disponibile. Prefectul si directorul regional au solicitat constructorului un grafic de lucrari accelerat pentru a se asigura ca pana la toamna va fi dat in exploatare cel putin tronsonul care leaga prin noul pod peste raul Somes DN 19 Satu Mare – Carei de DN 19A Satu Mare – Petea, respectiv pana la data de 23 iunie 2021 intreaga lucrare va fi finalizata”, au precizat reprezentantii Prefecturii.

Cu exceptia viitorului pasaj peste calea ferata dubla Satu Mare – Halmeu/Baia Mare, unde se asteapta relocarea conductei magistrale de gaz metan pentru inceperea lucrarilor, celelalte noua lucrari complexe de traversari au stadii de executie avansate si foarte avansate.

“Saptamana viitoare, reprezentantii beneficiarului se vor afla din nou pe santier, urmand sa convina noile termene impreuna cu constructorul. Fiind unul dintre proiectele guvernamentale de importanta majora pentru dezvoltarea municipiului si a judetului, prefectul ramane angajat intr-o sustinere totala pentru finalizarea la termen a acestei lucrari, cu respectarea conditiilor de calitate si siguranta”, a mai aratat Institutia Prefectului. 

Constructorul viitoarei sosele de centura este Asocierea Itinera-Colinni Lavori-Viadesign.

Ordinul de incepere pentru lucrarile la Varianta Ocolitoare Satu Mare a fost emis in luna mai 2017, iar constructorul avea initial la dispozitie 18 luni pentru finalizarea lucrarilor

Pe Varianta Ocolitoare Satu Mare, care va avea o lungime de 19,54 km, se vor construi 10 poduri si pasaje si 4 noduri rutiere, dintre care unul suspendat.

Valoarea contractului este de 304,8 milioane de lei (fara TVA) suma asigurata din fonduri europene.

VO Satu Mare face parte din proiectul soselei rapide Somes Expres (380 km), care va fi construita pe traseul Turda – Dej – Baia Mare – Satu Mare – Halmeu.