O nouă analiză realizată de Institutul Fraunhofer pentru Cercetarea Sistemelor și a Inovării (ISI) din Germania, la cererea Asociației Producătorilor Europeni de Automobile (ACEA) își propune să sprijine guvernele și operatorii de infrastructură în stabilirea priorităților pentru instalarea punctelor de încărcare pentru camioane electrice.

”Camioanele electrice alimentate cu baterii vor juca un rol important în decarbonizarea transportului rutier de marfă. Dacă stații de încărcare suficiente sunt instalate rapid în UE, adoptarea vehiculelor ”verzi” va crește exponențial în următorii ani. Având în vedere că stațiile de încărcare adaptate nevoilor specifice ale camioanelor sunt absente astăzi aproape în totalitate, provocarea este enormă. De aceea, dorim să ajutăm guvernele și jucătorii din industrie să-și direcționeze investițiile acolo unde este cea mai mare nevoie de ele”, a afirmat Martin Lundstedt, președintele Comitetului pentru Vehicule comerciale din cadrul ACEA și CEO al Grupului Volvo.

Potrivit studiului Fraunhofer ISI, este puțin probabil ca operatorii de camioane să-și schimbe modul în care își folosesc vehiculele atunci când trec la alternativele electrice. Drept urmare, scopul studiului a fost să stabilească exact unde se opresc șoferii în această perioadă și care dintre aceste opriri sunt folosite cel mai frecvent.

Ca atare, în studiu au fost evaluate coordonatele GPS a aproximativ 400.000 de camioane în toată Europa, pe o perioadă de douăsprezece luni, analiza concentrându-se pe durata opririlor în locațiile individuale. Astfel, cercetarea a arătat că 10% dintre locațiile cel mai frecvent vizitate de camioane în Europa (mai mult de 3.000) reprezintă aproximativ 50% (78.000) din toate opririle camioanelor.

Studiul concluzionează că, în Germania, au fost înregistrate cele mai multe opriri: 34.521 de opriri pe zi pentru un total de 7.452 de locații. Drept urmare, 746 de locații (10%) vor avea nevoie de stații de încărcare pentru camioane până în 2027.

În lista Institutului Fraunhofer ISI, Germania este urmată de Franța, unde analiza listează 25.615 opriri pe zi în 5.833 de locații. Ca atare, stații de încărcare vor fi necesare în 584 de locații până în 2027. 

Italia ocupă locul trei, cu 10.688 de opriri pe zi în 3.367 de locații, deci vor fi necesare opțiuni de încărcare în 337 de locații până în 2027.

În acest context, ACEA solicită guvernelor europene să se asigure că cele 10% din locurile preferate pentru staționare de către camioanele din țările lor sunt echipate cu stații de încărcare adecvate până cel târziu în 2027. Studiul a prezentat locațiile exacte ale tuturor opririlor de camioane din 29 de țări europene pe cinci hărți regionale: Europa Centrală, Europa de Nord, Europa de Sud-Est, Europa de Sud și Europa de Vest. 

De asemenea, hărțile fac diferența între diferitele ore de oprire a camioanelor - opriri scurte (mai puțin de o oră) și opriri lungi (parcare peste noapte). Acest lucru este important, arată ACEA, deoarece durata determină nevoile de încărcare, adică timpul disponibil pentru o încărcare completă și puterea necesară. 

Hărțile mai arată și unde sunt amplasate locațiile utilizate cel mai frecvent, ca de exemplu în zonele de odihnă de-a lungul autostrăzilor, în sediul companiei, în centrele logistice sau în porturi.

 

 

Sursa foto: Daimler Trucks