Compania de transport și logistică GLC (Göteborgs Lastbilcentral) începe construcția celei mai puternice și mai mari stații de încărcare din Suedia pentru camioane electrice, care va fi inaugurată în luna decembrie 2022. Stația are 15 puncte de încărcare rapidă, iar investiția se ridică la aproximativ 8 milioane de coroane (750.000 de euro).
”Stația de încărcare este o piatră de hotar pentru noi și o piesă a puzzle-ului în schimbarea de paradigmă care are loc în sectorul transporturilor. Vom reduce emisiile de CO2 de la combustibilii fosili cu 70% până în 2026 comparativ cu nivelul din 2010. Obiectivul național pentru sectorul transporturilor este 2030. Avem și obiectivul de a fi neutri din punct de vedere climatic până în 2035. Obiectivul național în acest caz este în 2045”, a explicat Martin Salenius, CEO GLC.
Stația este concepută pentru a gestiona un total de 1.500 de amperi și 1 megawatt. Comparativ, o gospodărie standard are nevoie de 16 amperi pentru a putea rula toate electrocasnicele, mașina de spalat rufe și centrala termică.
„Noul hub de încărcare de la Gothenburg Truck Central este un exemplu de electrificare a operațiunilor de transport și logistică și o demonstrație a ceea ce poate fi realizat prin cooperare nordică. Punctul forte al Kempower este gestionarea dinamică a energiei și o soluție SaaS avansată bazată pe cloud, concepută în special pentru a optimiza costul total de proprietate. Cu distribuția noastră inteligentă a energiei, puterea este echilibrată dinamic pentru a satisface nevoile de încărcare atât peste noapte, cât și în timpul zilei", a precizat Tomi Ristimäki, CEO Kempower, compania finlandeză care livrează sistemul hardware.
Stația de încărcare este destinată coproprietarilor și șoferilor GLC și, într-o anumită măsură, și partenerilor companiei.