Dräxlmaier va construi o fabrica de baterii pentru masini electrice la Timisoara in urma unei investitii de 200 de milioane de euro in urmatorii sase ani.
Noua fabrica Dräxlmaier de baterii de la Timisoara va crea 1.000 de locuri de munca.
Dräxlmaier Timisoara va realiza componente electronice si baterii de inalta tensiune pentru automobile electrice.
Realizarea de componente individuale pentru stocarea de inalta tensiune si de sisteme de baterii pentru automobile electrice fac parte din planurile de transformare a fabricii, compania fiind prezenta in Timisoara de 20 de ani.
"Timisoara va produce baterii pentru automobile electrice din intreaga lume. Prin investitia Companiei Dräxlmaier, de 200 de milioane de euro in urmatorii sase ani in e-mobilitate, pe care am avut bucuria sa o anuntam astazi, orasul nostru se pozitioneaza ca un jucator important pe piata nationala si europeana a tehnologiilor verzi.
Sper ca aceasta investitie sa atraga dupa sine si alte proiecte in acest domeniu, dar si forta de munca inalt calificata pentru cele 1000 de locuri de munca pe care compania germana le va crea in Timisoara. Le urez succes si ii asigur de tot sprijinul Primariei Timisoara. Sper ca in curand sa-l felicit si pe primul timisorean care va conduce o masina electrica dotata cu o baterie fabricata la Timisoara", a scris pe Facebook Dominic Fritz, primarul municipiului Timisoara.
Grupul furnizeaza producatorilor de automobile premium din intreaga lume sisteme complexe de cablaje, componente electrice si electronice centrale, interioare exclusive si sisteme de baterii pentru mobilitate electrica.
DRÄXLMAIER Group este un furnizor de componente auto cu peste 65 de locatii in peste 20 de tari. Fondata in Germania in 1958, compania are peste 75.000 de angajati in intreaga lume.
Foto: Facebook / Dominic Fritz