Ministerul Transporturilor a publicat pentru a fi dezbatut public Proiectul de Ordin al ministrului transporturilor pentru modificarea si completarea Reglementarilor privind omologarea, agrearea si efectuarea inspectiei tehnice periodice a vehiculelor destinate transportului anumitor marfuri periculoase - RNTR 3, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, constructiilor si turismului nr. 2.134/2005.

In Referatul de aprobare, Ministerul Transporturilor precizeaza ca avand in vedere faptul ca de la 1 iulie 2019 va intra in vigoare ADR editia 2019, care contine unele modificari fata de editia 2017, in scopul armonizarii  acesteia cu noua editie a ADR este necesara modificarea si completarea Anexei nr. 1 din RNTR 3.

Printre noutatile continute de proiectul de ordin se afla obligativitatea ca  „autovehiculele (purtatoare si tractoarele pentru semiremorci) cu o masa maxima mai mare de 3,5 tone trebuie echipate cu un dispozitiv de limitare a vitezei sau cu o functie de limitare a vitezei, conform prescriptiilor tehnice din Regulamentul ONU nr. 899), cu modificarile ulterioare. Dispozitivul de limitare a vitezei sau functia de limitare a vitezei va fi reglat(a) astfel incat viteza sa nu depaseasca 90 km/h.”

Data de intrare in vigoare a proiectului de ordin a fost armonizata cu data de intrare in vigoare a ADR 2019, respectiv 1 iulie 2019.

Image by janeb13 from Pixabay