Producatorii de camioane si asociatiile de mediu solicita UE sa implementeze 11.000 de puncte de incarcare pentru camioanele electrice in intreaga UE pana in 2025. Urmatorul obiectiv este ca numarul acestora sa ajunga la 42.000 de puncte de incarcare pana in 2030.
Asociatia Europeana a Producatorilor de Automobile (ACEA) si Asociatia Transport & Environment (T&E) au adresat, printr-o scrisoare comuna, un apel Comisiei Europene pentru instalarea punctelor de incarcare pentru camioane si autobuze electrice.
”Avand in vedere ca in prezent exista aproape zero statii de incarcare specifice camioanelor, aceste obiective sunt ambitioase, dar necesare pentru conformarea la Acordul verde european”, spun asociatiile.
In plus, aproximativ 300 de statii de alimentare cu hidrogen adecvate vehiculelor grele sunt solicitate sa fie lansate pana in 2025, numarul acestora urmand sa creasca la aproximativ 1.000 de statii pana in 2030.
Cererea comuna din partea industriei anticipeaza revizuirea Directivei europene privind infrastructura alternativa de combustibil (AFID), planificata pentru acest an.
In scrisoare, ACEA si T&E indeamna Comisia sa revizuiasca Directiva intr-un mod adecvat pentru camioanele si autobuzele cu emisii zero, incluzand obiective obligatorii in toate statele membre ale UE, pentru a asigura operatiuni transfrontaliere fara probleme. ”Acest lucru este urgent si crucial pentru a incuraja operatorii de transport profesionisti sa faca o tranzitie rapida catre vehiculele cu emisii zero”, arata cele doua asociatii.
Camioanele electrice si cele cu hidrogen necesita o infrastructura specifica pentru incarcare, datorita atat consumului mare de energie, cat si cerintelor de spatiu, parcare si acces. Comisia Europeana trebuie sa raspunda acestor nevoi specifice in revizuirea AFID, asigurandu-se ca reincarcarea va fi posibila in garajele camioanelor, in centrele logistice (in timpul incarcarii si descarcarii), in locurile publice din zonele urbane si de-a lungul autostrazilor.
„Industria noastra este pe deplin angajata in Acordul verde si, mai departe, in transportul rutier de marfa cu emisii zero pana cel tarziu in 2050. In acest scop, investim puternic in camioane cu emisii zero”, a declarat Martin Daum, presedintele Consiliului vehiculelor comerciale din cadrul ACEA si CEO al Daimler Truck.