Deși Brexit–ul a fost păgubos pentru comerțul dintre UE şi Marea Britanie, sunt și entități la care acesta a adus beneficii. Cozile de camioane de la vamă și controalele complicate din transportul feroviar au orientat companiile de logistică spre transportul maritim. Astfel, portul Anvers, care a fuzionat recent cu portul Bruges, este acum cel mai mare port de export din Europa, bucurându-se de o creștere neașteptată a activității în urma ieșirii dezordonate a Regatului Unit din UE.
Blocajele de trafic cu sute de camioane oprite la vama din Marea Britanie au devenit normale, la fel ca și complicațiile controlului de la frontieră în cazul transportului pe cale ferată, ceea ce a determinat companiile de logistică să se orienteze spre portul Anvers. „Expeditorii preferă să-și mute mărfurile în containere din Anvers într-un port din Regatul Unit, decât să le aducă pe camion într-un port precum Calais sau chiar Zeebrugge”, a declarat directorul general al portului pentru Euractiv.
În cazul transportului rutier și feroviar, apar probleme cu „timpii de așteptare, cozile la porți și controlul la frontieră, nu doar pentru marfă, ci și pentru camion. Iar asta se întâmplă în ambele direcții”, a explicat Jacques Vandermeiren, CEO al portului Anvers-Bruges. El a atribuit avantajul competitiv al portului diferitelor infrastructuri pe care le are. În timpul încărcării unei nave, marfa poate fi inspectată și vămuită, iar astfel clienții portului Anvers nu suferă de incertitudini legate de blocajele de trafic sau problemele vamale. „Suntem un câștigător al Brexit-ului. În timp ce comerțul total dintre Regatul Unit și Europa este în scădere, bucata noastră din tortul acum mai mic a devenit mai mare”, a declarat Jacques Vandermeiren.
Însă cele două porturi belgiene s-ar putea să nu fie singurele entităţi care au profitat în mod neaşteptat de Brexit. „Acum, că Regatul Unit nu mai este poarta principală pentru mărfuri cu destinația Regatul Unit, mulți expeditori preferă să-și trimită mărfurile în Irlanda și apoi să le expedieze în Marea Britanie”, a spus Vandermeiren, subliniind că a observat un boom către Irlanda, în special anul acesta.