Furnizorul francez de servicii logistice Geodis investește într-un nou depozit dedicat de 55.000 mp în Torija, în provincia Guadalajara (Spania). 

Situat la aproximativ o oră de centrul Madridului, pe autostrada principală către orașul industrial Zaragoza, depozitul, care are 55 de locuri de încărcare și o capacitate de aproximativ 50.000 de paleți, urmează să fie utilizat pentru logistica din comerțul electronic.

În timp ce Geodis are deja unități în Palencia și Burgos pentru a furniza servicii de logistică contractuală, unitatea din Torija va fi primul său proiect în Spania destinat serviciilor de management al lanțurilor de aprovizionare sdestinate comercianților cu amănuntul din comerț electronic.

„Drept canal de vânzare cu amănuntul, comerțul electronic a avut o pondere pe piață de 58% în 2021, ceea ce înseamnă că peste jumătate din populația Spaniei a cumpărat cel puțin un produs online anul trecut”, a subliniat Iván Sánchez Intxaurbe, directorul general al grupului Geodis pentru Spania.