Furnizorul de servicii logistice Raben va deschide o noua sucursala, in nordul Germaniei, la Rendsburg (landul Schleswig-Holstein), care o va inlocui pe cea din Neumunster, in scopul unei gestionari mai eficiente a marfurilor.
„Sucursala este amplasata ideal si permite un tranzit cu scurta durata spre nord, pana la granita daneza si in sud, pana in orasul Hamburg. Locatia este, de asemenea, importanta pe plan international, deoarece Rendsburg functioneaza ca o alta poarta de intrare in Scandinavia”, a explicat managerul regional al Raben, Ties-Christian Petersen.
In plus fata de avantajul decisiv al locatiei, mutarea la Rendsburg, aflata la doar 40 de kilometri distanta, devenise necesara deoarece sucursala din Neumunster, cu doar 750 de metri patrati de spatiu utilizabil, devenise prea mica.
Noul centru logistic va avea pana la 15.000 de metri patrati de spatiu de depozitare, grupul intentionand sa angajeze de doua ori mai multe persoane decat in Neumunster, pentru a satisface cererea in crestere.
In noua sucursala, Raben va opera distributia in intregul land Schleswig-Holstein, marfurile fiind depozitate, expediate si ridicate pentru transportul ulterior. In plus fata de transportul general, vor fi oferite si servicii pentru incarcaturi partiale si complete.