Olanda înăsprește interdicțiile de fumat de la 1 ianuarie 2022. Conform unor modificări ale Legii tutunului, vehiculele comerciale sunt considerate loc de muncă, drept urmare fumatul va fi interzis și în cabina camioanelor sau a utilitarelor ușoare, în taxiuri sau în mașini închiriate fumatul.
Dacă vehiculul respectiv este deținut de șofer, atunci interdicția nu se aplică.
Tot de la 1 ianuarie, companiile trebuie să desființeze zonele special amenajate pentru fumat, aflate în interiorul clădirilor.
Aplicarea noilor reguli se află în responsabilitatea angajatorului și încălcarea lor este sancționată cu amendă de minimum 4.500 de euro.
Olanda a interzis fumatul în unitățile de alimentație publică de la 1 aprilie 2020. La 1 iulie 2021 regula a fost extinsă în instituțiile guvernamentale și în cele din domeniul sănătății, iar de la 1 ianuarie 2022 se va aplica și companiilor.