Începând cu 1 ianuarie 2022, taxele de drum pentru vehiculele cu masa totală maximă de peste 3,5 t. care circulă pe autostrăzile și drumurile expres din Austria vor crește, în funcție de categorie, cu 1,3 - 1,5%, potrivit Regulamentul nr. 585, publicată în Monitorul Oficial al Austriei din 23 decembrie.

În transportul internațional, sunt afectate în principal autostrăzile A9 Phyrn Autobahn, A10 Tauern Autobahn, A11 Karawanken Autobahn, A13 Brenner Autobahn și S16 Arlberg Straßentunnel. Totodată, pe A12 Inntal Autobahn, între Innsbruck și Amras-Kufstein, este percepută o suprataxa de 25% pentru construcția noii căi ferate prin Pasul Brenner.

Conform actului normativ, pentru tranzitul pe timp de noapte, de la orele 22:00 la orele 5:00, se aplică un tarif diferențiat, mai mare decât cel de zi, valabil pe toată rețeaua austriacă.

Pe de altă parte, se menține și în 2022 reducerea tarifară pentru autovehiculele din clasa de emisii EURO VI. La începutul lunii septembrie 2021, reducerea taxei de autostradă calculată în funcție de distanță pentru toate vehiculele fără emisii, adică cele cu un motor electric sau care utilizează hidrogen, a fost majorată de la 50% la 75%.  Astfel, camioanele ”verzi” de peste 3,5 tone trebuie să plătească doar 25% din cel mai mare tarif din clasa EURO în care se încadrează. Regula se aplică și autobuzelor prietenoase cu mediul.Autoritățile austriece intenționează să anuleze această reducere din 2023.