Urgent Cargus recruteaza peste 1.000 de persoane la nivel national, compania avand deja o comunitate de peste 5.000 de angajati si colaboratori, reprezentata de curieri si personal in hub-urile si depozitele din intreaga tara.

Posturile sunt deschise in Bucuresti, dar si in alte orase din tara, in toate localitatile in care se afla depozite Urgent Cargus.

Cele mai multe pozitii de curieri si sortatori sunt deschise in orasele Bucuresti, Brasov, Timisoara, Arad, Oradea, Sibiu, Cluj, Iasi, Constanta, peste 700.

Numarul mare de angajari vine in contextul in care volumele companiei au suferit cresteri de peste 33% in perioadele de pandemie si izolare (aprilie iunie 2020 vs. aprilie-iunie 2019).

„Contextul recent a produs schimbari semnificative in ceea ce priveste dimensiunea si structura volumelor gestionate de Urgent Cargus, incertitudinea generata de contextul COVID-19 determinand consumatorii sa se concentreze pe cumparturile online. Ne apropiem cu pasi repezi de varful anual generat de volumele inregistrate de companiile de curierat, motiv pentru care continuam sa investim in eficientizarea proceselor operationale si imbunatatirea calitatii serviciilor prin consolidarea echipei”, a declarat Diana Gheorghe, Director de Operatiuni in cadrul Urgent Cargus.

Black Friday: + 65% volumele transportate intr-o luna obisnuita

Urgent Cargus estimeaza ca anul acesta numarul comenzilor si livrarilor generate de Black Friday va depasi cu peste 65% volumele transportate intr-o luna obisnuita de activitate in contextul actual si cu peste 35% rezultatele inregistrate in urma campaniei de anul trecut.