In perioada 15-19 iunie 2020, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a desfasurat actiuni de control, la nivelul intregii tari, referitoare la respectarea prevederilor legale privind protectia consumatorilor la service-urile auto si la comercializarea sau promovarea autoturismelor si pieselor auto in cadrul spatiilor aferente showroom-urilor.
Astfel, din rezultatele centralizate pana in acest moment, au fost controlati 386 operatori economici, constatandu-se abateri la mai mult de o treime dintre acestia.
Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au dispus aplicarea a 134 avertismente si 123 amenzi contraventionale in valoare de 496.500 lei pentru incalcarea reglementarilor privind protectia consumatorilor, fiind oprite definitiv de la comercializare marfuri neconforme in valoare aproximativa de 55.000 lei.
Potrivit ANPC, in cursul actiunilor de control s-au constatat o serie de abateri:
- Practici incorecte, precum constrangea consumatorilor sa accepte conditiile contractuale, respectiv a renuntarii la exercitarea dreptului de proprietate asupra autovehiculului si anume, a nu putea ridica autovehiculul reparat in cazul neachitarii integrale a facturilor de reparatie aferente acestuia indiferent daca aceste facturi sunt achitate de catre consumator sau de catre o firma de asigurari care a acceptat devizul de reparatie; prezenta in cotract a penalitatilor doar din partea consumatorilor, in judetele Caras Severin si Timis.
- Lipsa totala sau partiala a autorizatiilor de functionare, in judetele: Bacau, Mures, Covasna, Harghita, Mehedinti, Timis, Olt, Ilfov, Bihor si Municipiul Bucuresti.
- Prestarea serviciilor de reparatii auto fara prezentarea informatiilor referitoare la timpul de realizare a lucrarilor care faceau obiectul devizelor de lucru, folosirea notelor de comanda incomplete sau neeliberarea bonului fiscal pentru lucrarile realizate, in judetele: Mehedinti, Arad, Caras Severin, Bihor, Salaj, Giurgiu, Covasna, Sibiu, Tulcea si Harghita.
- Lipsa totala sau partiala a precizarilor cu privire la garantia pieselor de schimb sau a lucrarilor realizate, in judetele: Galati, Cluj, Gorj, Olt, Alba, Harghita, Sibiu, Mures, Covasna, Caras Severin, Cluj, Bihor, Bistrita Nasaud, Satu Mare si Municipiul Bucuresti.
- Nerespectarea timpului de remediere al defectiunilor acoperite de garantie, in judetele: Covasna, Hunedoara, Harghita, Olt, Gorj si Bihor.
- Lipsa totala sau partiala a elementelor de informare-caracterizare de pe eticheta produsului sau etichete netraduse in limba romana pentru piesele de schimb auto de import, in judetele: Hunedoara, Arges, Teleorman, Cluj, Bihor, Bistrita Nasaud, Harghita, Arad, Sibiu, Brasov, Mehedinti,
- Afisarea tarifelor fara sa contina TVA conform legii, in judetele: Neamt, Iasi, Mures, Covasna, Sibiu, Satu Mare si Salaj.
- Lipsa afisarii sau afisare neconforma a preturilor si tarifelor orare (preturile sau tarifele afisate nu corespund cu cele din deviz, in sensul ca sunt mai mici decat cele prevazute in documentele oficiale, nu sunt asezate la loc vizibil sau sunt afisate in mod echivoc, fara a avea toate explicatiile necesare), in judetele: Valcea, Olt, Gorj, Alba, Giurgiu, Teleorman, Brasov, Sibiu, Buzau, Bacau, Iasi, Covasna, Vaslui, Tulcea, Galati, Ilfov, Mures, Hunedoara, Cluj, Bistrita Nasaud, Satu Mare, Salaj, Botosani si Municipiul Bucuresti.
- Utilizarea aparatelor de masura fara dovada verificarii metrologice, in judetele: Iasi, Olt si Prahova.
- Comercializare de produse cu data iesirii din uz depasita sau cu termenul de valabilitate nespecificat, in judetele: Mures, Bistrita Nasaud, Ilfov. Mehedinti, Gorj, Giurgiu si Municipiul Bucuresti.
- Abateri privind promotiile, in judetele: Hunedoara, Arad si Cluj.
- Nespecificarea duratei imobilizarii autovehiculului sau prezenta devizelor nesemnate de clienti, in judetele: Satu Mare, Ilfov si Municipiul Bucuresti.
- Conditii insalubre de lucru si depozitare, in judetul Salaj.
"ANPC continua analiza si centralizarea rezultatelor seriei de verificari in domeniul service-urilor si dealer-ilor auto, la nivel national, si ii asigura pe consumatori ca supravegheaza atent piata pentru a verifica modul in care operatorii economici le respecta drepturile, in timpul actului comercial", au mentionat reprezentantii institutiei.