In primele sase luni, societatile City Insurance, Asirom VIG, Carpatica Asig si Euroins au cumulat 76,14% din totalul reclamatiilor primite de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF). Conform datelor institutiei, aceiasi asiguratori, plus Astra, au avut, la finalul anului trecut, un rezultat negativ de 586,5 milioane de lei, reprezentand aproape 80% din pierderile de pe piata.

ASF a primit, in semestrul I din 2016, un numar total de 8.124 petitii transmise de catre asigurati/pagubiți, dintre care au fost inregistrate, analizate si solutionate in mod unic pe petent 4.998 reclamatii. Comparativ cu perioada similara a anului trecut, numărul petitiilor analizate si solutionate, in mod unic pe petent, a scazut cu 2%.

Situatie comparativa a primelor zece societăti pentru care s-au inregistrat cele mai multe petitii (30.06.2016 vs 30.06.2015):

Nr. crt. SOCIETATE/BROKER  Petiții unice S1 2016 % din S1 2016 Variatie S1 2016/S1 2015
1 CITY INSURANCE  1.877 37,56% 165,49%
2 ASIROM VIG  703 14,07% 26,00%
3 CARPATICA ASIG   701 14,03% 45,13%
4 EUROINS 524 10,48% -42,10%
5 FORTE ASIGURARI  246 4,92% 8100,00%
6 OMNIASIG VIG  243 4,86% -35,71%
7 ALLIANZ –TIRIAC  153 3,06% -28,84%
8 UNIQA ASIGURARI  151 3,02% -40,32%
9 GROUPAMA  96 1,92% -28,89%
10 GENERALI ROMANIA  77 1,54% -34,75%
  Alte societati/brokeri  227 4,54% -83,12%
  TOTAL petitii unice în S1 4.998 100,00% -2,00%

Sursa: ASF

Cifra agregată a petitiilor include si: reveniri/completari la petitii deja analizate, solicitari care nu intra in sfera de competenta a ASF, solicitari trimise de catre service-urile auto, solicitari referitoare la obiectul de activitate al altor directii de specialitate din cadrul Autoritatii si care au fost predate acestora etc.

Pe de alta parte, Forte Asigurari (+8.100%), City Insurance SA (165,49%), Carpatica Asig SA (+45,13%) ai Asirom VIG SA (+26,00%) au inregistrat, in primele sase luni ale anului, cresteri ale numarului de petitii inregistrate comparativ cu intervalul similar al anului 2015. 

Pentru celelalte societati au fost consemnate scaderi ale numarului de petitii primite in semestrul I 2016 fata de aceeasi perioada a anului trecut. Cea mai mare scadere a fost inregistrata de catre societatea Euroins (-42,10%), urmata de Uniqa Asigurari (-40,32%) si Generali Romania (-34,75%).

Ce au reclamat asiguratii

Pe clase de asigurari, segmentul asigurarilor generale a inregistrat cel mai mare numar de reclamatii, 98,08% din total. Reclamatiile aferente asigurarilor obligatorii auto sunt in crestere cu 4,10% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce petitiile pe asigurarile CASCO au scazut cu 16,49%. 

Aspectul cel mai des reclamat de catre petenti a fost neplata despagubirilor solicitate, acestea reprezentând 82% din totalul petitiilor analizate in intervalul mentionat, din care 77% se refera la dosare de dauna deschise in baza politelor RCA. 

Situatia comparativa a petitiilor functie de clasa de asigurare reclamata (30.06.2016 vs. 30.06.2015):

Nr. crt. Clasa de asigurare Petiții S1 2016

% in total asigurari in S1

Variatie S1 2016/S1 2015
  Asigurari generale (1+2+3+4) 4.902 98,08% -2,18%
1 Asigurari facultative auto CASCO 805 16,11% -16,49%
2 Asigurăari obligatorii RCA și Carte Verde 3.837 76,77% 4,10%
3 Asigurari de incendii și alte daune 152 3,04% -41,54%
4 Alte forme de asigurari generale 108 2,16% 6,93%
II Asigurari de viata 96 1,92% 7,87%
  Total asigurari generale si de viata (I + II)  4.998 100,00% -2,00%

Sursa: ASF

Aproape 68% dintre petitiile primite de catre ASF au fost finalizate şi solutionate in favoarea petentilor, iar circa 50% dintre acestea au fost finalizate prin plata despagubirilor solicitate/cuvenite. 


Expunerea mare pe RCA aduce pierderi

Potrivit datelor ASF, piata asigurarilor a incheiat anul trecut cu o pierdere totala neta de 267,6 milioane de lei, in crestere de 7,5 ori fata de rezultatul negativ din 2014, in conditiile in care pierderea totala de 734,6 milioane de lei cumulata de 16 societati nu a putut fi acoperita de profiturile de aproape 467 milioane de lei adunate de ceilalti 19 asiguratori.

Jumatate dintre cele 10 societati de asigurare autorizate sa subscrie polite RCA in cursul anului 2015, si anume: Asirom, Astra, Carpatica Asig, City Insurance si Euroins au inregistrat pierderi in suma totala de 586,5 milioane de lei, reprezentând aproape 80% din pierderile de pe piata. Cele cinci societati au concentrat anul trecut peste 70% din piata asigurarilor obligatorii auto.

Euroins si Carpatica Asig, care subscriu polite RCA in proportie de peste 90% din totalul portofoliilor, au avut in 2015 si cele mai mari pierderi, adica 300 milioane de lei si, respectiv, 204,4 milioane de lei.

Societatile de asigurare cele mai profitabile fie nu subscriu asigurari generale si in special polite RCA (de exemplu Metropolitan Life si NN Asigurari de Viata), fie inregistreaza o pondere scazuta a RCA in structura portofoliilor, de sub 20% (cum este cazul Allianz - Tiriac sau al Generali).

"Adancirea pierderii per ansamblul pietei, comparativ cu revirimentul din 2014, a avut loc in pofida faptului ca sectorul asigurarilor si-a reluat cresterea anul trecut, inregistrând o majorare de 8,2% a volumului primelor brute subscrise, pâna la 8,75 miliarde de lei. Rezultatele financiare ale mai multor jucatori au ramas insa sub presiunea determinata de gradul ridicat de dependenta fata de asigurarile auto, respectiv de rata mare a daunei (peste 90% pe segmentul RCA). Rata daunei combinata pe segmentul RCA s-a ridicat anul trecut la 129%, reflectându-se in mod direct in deteriorarea rezultatului financiar la nivelul intregii piete de asigurari", arata ASF.

Cifrele consolidate pe 2015 privind piata asigurarilor includ rezultatul financiar al societatii Astra numai pentru primul semestru (pierdere neta de 26,8 milioane lei), societatea fiind in prezent in faliment, dar nu inglobeaza cifrele Forte Asigurari - Reasigurari care nu a depus raportarile financiare anuale si care de asemenea a ramas fara autorizatie de funtționare, facand obiectul unei cereri de deschidere a procedurii de faliment din partea ASF.

In acelasi timp, planul de redresare financiara a societatii City Insurance a fost aprobat, si el cuprinde, in principal:

  • Efectuarea si depunerea Raportului de audit întocmit potrivit contractului cu Deloitte, pana la 30.09.2016; 
  • Majorarea capitalului social cu 30 milioane euro, printr-un împrumut subordonat al actionarilor, pana la 30.09.2016;
  • Recuperarea împrumuturilor acordate de City Insurance unor societati afiliate (City Invest), partenerilor (Unity Broker) sau altor terti, în valoare de 39 milioane euro; 
  • Sindicalizarea tratatelor de reasigurare de tip cota-parte pentru asigurarea RCA; 
  • Restructurarea completa a programului de încheiere a unui nou tratat cu reasiguratori supravegheati în sistem echivalent Solvency II.