Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile din Romania considera ca timbrul de mediu este un instrument de politica economica de importanta cruciala pentru industria auto si ca eliminarea lui va genera grave efecte negative si imediate pe multiple paliere ale societatii si economiei romanesti.

Proiectul de lege de relaxare a fiscalitatii / birocratiei prin eliminarea unui numar important de taxe, respectiv PL-x 473 / 2016, printre care si timbrul de mediu (OUG 9/2013), a fost avizat favorabil in Comisia de buget, finante si banci a Camerei Deputatilor.

Posibila adoptare a acestui proiect de lege va duce la cresterea poluarii din marile orase (confirmata de procedura de pre-infringement in care se afla Romania pentru nerespectarea cerintelor legislatiei comunitare in privinta calitatii aerului), precum si la deteriorarea nivelului de siguranta in trafic (unde Romania inregistreaza un dramatic loc doi in UE in ceea ce priveste numarul de victime ale accidentelor rutiere), dar si la scaderea activitatii producatorilor si importatorilor autorizati de automobile, cu impact direct extrem de negativ in ceea ce priveste restructurarea unui numar semnificativ al locurilor de munca, sau diminuare a incasarilor la Bugetul de Stat, ca si consecinta iminenta a reducerii activitatii din acest sector, concomitent cu cresterea abrupta a volumului de tranzactii nefiscalizate.

Deciziile Curtii Europene de Justitie nu stabilesc ilegalitatea formulei de calcul sau a cuantumului timbrului de mediu cu dreptul UE (art. 110 TFUE), ci a modului sau de aplicare, respectiv faptul ca sunt scutite de plata acestuia autovehiculele pentru care s-a achitat anterior (inainte de martie 2013) una din variantele taxei de poluare. Ar trebui mentinuta actuala formula a timbrului de mediu, dar cu eliminarea exceptarii prevazute in OUG 9 / 2013 pentru autovehiculele pentru care, anterior instituirii timbrului de mediu (martie 2013) s-a achitat o forma a taxei de poluare, iar aceasta nu a fost recuperata (dar care oricum va trebui restituita, iar Ministerul Mediului s-a angajat la acest lucru prin OUG 40/2015).

In eventualitatea eliminarii timbrului de mediu, efectele negative pe termen imediat si mediu vor fi:

- cresterea numarului de autovehicule vechi, poluante, cresterea considerabila a nivelului de poluare atmosferica, in conditiile in care Romania se afla in procedura de pre-infringement pentru depasirea pragurilor de emisii de particule (PM10) in unele orase din tara,

- diminuarea incasarilor la Bugetul de Stat (TVA, impozit profit, impozite angajati), ca urmare a scaderii vanzarilor de autovehicule noi (cu circa 30%),

- cresterea varstei medii a parcului auto national si anularea eforturilor financiare de curatare a parcului realizate in ultimii 11 ani prin Programul „Rabla”. In Polonia, tara care nu are o taxa de inmatriculare care sa limiteze intrarile de autovehicule rulate in parcul auto national, se confrunta incepand cu anul aderarii la UE cu importuri masive de autoturisme rulate (cca. 1 milion in primii ani si 800.000 in cei din urma), majoritatea dintre acestea avand peste 10 ani vechime.

- scaderea comertului cu autovehicule noi, acestea fiind defavorizate fata de cele rulate, mai poluante, ce vor intra in tara fara niciun fel de penalizare financiara legata de nivelul lor de poluare, fiind, in plus avantajate de lipsa fiscalizarii.