Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, intenționează să își prezinte propunerea pentru un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei cel mai târziu miercuri, 4 mai, transmite agenție de presă germană DPA.
Potrivit informațiilor, al șaselea pachet de sancțiuni ar trebui să includă introducerea unui embargo petrolier și alte măsuri punitive împotriva persoanelor și companiilor din Rusia, inclusiv împotriva celei mai mari bănci, Sberbank.
Conform DPA, până de curând nu era clar în ce condiții țări precum Ungaria, care sunt puternic dependente de livrările rusești de petrol, ar putea acorda aprobarea necesară pentru interzicerea importurilor în UE. De exemplu, ar fi posibilă o perioadă de tranziție foarte lungă sau introducerea unor excepții. Ca posibilă perioadă de tranziție, s-a propus sfârșitul acestui an sau începutul anului viitor.
În cazul unui embargo petrolier împotriva Rusiei, expertul în energie Manuel Frondel de la Institutul de Cercetări Economice RWI Leibniz (Germania) se așteaptă ca prețurile carburanților să crească din nou.
„Este probabil ca un embargo petrolier să provoace o creștere semnificativă a prețurilor la carburanți pe termen scurt, deși o eventuală astfel de măsură este deja parțial inclusă în prețurile actuale”, a spus acesta, citat de publicația „Rheinische Post”. „Niveluri permanente ale prețului carburanților la 3 euro/litru ar trebui să fie destul de puțin probabile”, consideră acesta.